Dragă Măicuță,
azi dimineață, după ce am ajuns la serviciu, înainte de a începe lucrul, căutam rugăciunea înainte de începerea lucrului, şi apoi m-am gândit că poate ar trebui să citesc încă o dată rugăciunea pentru vrăjmaşi, pentru ca să mă ajute Dumnezeu să nu mă mai cert atât de aprig cu X, şi am găsit la dumneavoastră: http://www.sfintiiarhangheli.ro/seminar/Rugaciunea_ptr_vrajmasi.doc [2] rugăciunea pentru vrăjmaşi, iar când am citit-o am văzut că se potrivea atât de bine, adică, datorita certurilor dintre mine şi X, am ajuns să îmi îndrept privirea spre Domnul, să vă caut pe dumneavoastră, să reuşesc să încep să mă regăsesc şi să simt puţină linişte sufletească, să îmi dau seama cât de inutile sunt atâtea lucruri cărora le-am dat importanţă, cât de falsă imagine aveam despre iubire, iubirea aproapelui nici nu exista, mândria era tot ce mă interesa să nu pierd în relaţiile mele, şi mă luptam şi nu știam să iert. Cât adevăr şi cât de bine se potriveşte rugăciunea, ce minunată e și acum când spun: „Doamne binecuvântează-l pe X!” o spun cu drag, pentru că îmi vine să îi mulţumesc personal că datorită lui şi datorită mie, şi mai ales datorită lui Dumnezeu, am reuşit să îmi întorc privirea măcar, nu spun că asta e tot ce trebuia să fac, mai am mult, dar măcar privesc într-o direcţie bună, sper eu.
Aseară la rugăciune mă gândeam, când vorbeam cu Domnul, la ceva ce am citit într-un răspuns de pe site, cum că oamenii care apelează la dumneavoastră se ţin de fusta dumneavoastră, iar dumneavoastră vă ţineţi de fusta Domnului, şi atunci mi-am spus: „Doamne ajuta-mă să ajung să mă ţin de fustele Tale lungi, aşa cum face şi Măicuţa!”. Şi azi dimineață mi-a venit gândul ăsta cu rugăciunea, şi astfel, am fost ajutată să spun binecuvântarea cu mai mult drag, chiar îmi vine să merg şi să îl îmbrățișez pe X că şi el a contribuit la întoarcerea privirii mele spre Domnul. Nu ştiu dacă am să ajung să o fac personal lui, cred că ezit ca să nu mă privească ciudat, dar vreau să zic că sunt parcă mai senină şi parcă mai veselă. Eram îngrijorată că nu reuşeam să spun binecuvântarea din inimă, cu drag sau măcar cu o oarecare voinţă să cred ceea ce spun, şi doar forţam gura şi gândul să spună, dar inima refuza, dar nu m-am oprit, şi aţi avut dreptate: „M, păi tocmai aici e minunea, că reuşim să împlinim porunca Domnului murind noi şi lăsându-L pe El să trăiască în noi... Fă jertfa aceasta a buzelor şi spune Doamne, binecuvântează-l Tu că mie îmi vine să îl strâng de gât... şi ai să vezi că binecuvântarea ta îl va schimba...”, poate că X nu e prea schimbat, dar eu măcar simt bunătate când rostesc rugăciunea, şi asta mă bucură nespus.
Am recitit Pasul patru, şi la sfârşit am mai adăugat câte ceva, dar nu cred că am reuşit să pun limite bune, sau să trag cele mai bune concluzii, de aceea, v-aş ruga frumos să îmi daţi indicații unde am greşit sau ce ar fi trebuit să trec.
Vă mulţumesc nespus. Să vă binecuvânteze Dumnezeu!
Vă îmbrăţişez cu drag şi nădejde în cele bune,
M