O să-mi spuneți că nu-L poți exila nicăieri pe Dumnezeu, pentru că El este pretutindeni. Așa este: Dumnezeu este peste tot și în fiecare inimă. Chiar și la azil, la ospiciu, la penitenciar, în inima călăului, a ucigașului, a victimei…
Totuși, la mine acasă (și-am mai văzut și în altă parte), Dumnezeu este exilat la bucătărie. Și știți de ce? Din cauza mirosului! Și a fumului. De la candelă. Când am început să particip la Sfânta Liturghie, nici eu nu suportam mirosul de tămâie și ceară. Așa că trebuie să-l înțeleg pe cel drag, de lângă mine.
Prin urmare, Îl invit pe Dumnezeu în sufragerie numai când el (cel drag) este plecat de acasă. Atunci, îmi fac de cap și îmi fac toate rugăciunile. Aprind candela, citesc din Biblie, apoi scriu în jurnal. În restul timpului, Dumnezeu stă pe masa din bucătărie printre cești și pahare, în compania radio-ului. Acolo stau candela, iconița cu Maica Domnului și vaza cu imortele uscate.
Pentru mine, candela este lumina din antecamera Raiului. Numai când o aprind, pot să-l văd și să stau de vorbă cu El. Pe întuneric e mai greu, nu? Dacă inima noastră e stinsă, nici iubirea nu poate pâlpâi!
R.