Nici nu știu cum să încep acest mesaj. Nu știu dacă am nevoie de un sfat sau mai mult poate de o încurajare. Povestea mea e următoarea: în urma cu cinci ani am cunoscut un bărbat mai mare decât mine cu care am început o relație. Eu aveam atunci 18 ani. Am fost împreună până la începutul acestui an când de comun acord am hotărât să ne despărțim, deoarece nu ne mai înțelegeam deloc. Tot atunci am aflat că sunt însărcinată. De atunci nu mai vrea să mai știe nimic de mine, dimpotrivă, nu îmi mai răspunde nici la telefon, iar când o face îmi vorbește foarte urât. De curând a aflat și mama mea, care mă sfătuiește să fac avort. De fapt toți din jurul meu mă sfătuiesc același lucru. Nu știu ce să mai fac. Ai mei nici nu vor să conceapă să nasc acest copil, ar fi prea rușinos pentru ei, deși am încercat să le explic că mult mai rușinos e să fac avort. Singura soluție ar fi să mă mut de acasă. Dar nu mă voi putea descurca cu banii. Deja am două servicii și nu mă pot descurca. Nu vreau și nu pot să renunț la acest copil. Citesc atâtea articole pe net și văd că există multe femei care au tot felul de vise premonitorii care le împiedică să facă avort. Eu nu am avut așa ceva. Încep să mă gândesc că Dumnezeu nu dorește să nasc acest copil. Mă duc la biserică de câte ori am posibilitatea, mă rog în fiecare seară Sfântului Nectarie, Sfintei Paraschiva și Maicii Domnului să îmi călăuzească pașii spre soluția cea mai bună, dar parcă nu primesc nici un răspuns. Dimpotrivă, parcă toți sunt și mai porniți pe mine.
Ce trebuie să fac? Nu știu…
Te rog, maică Siluana, sfătuiește-mă înainte de a fi prea târziu!
Doamne ajută!
Otilia