Vreau să mărturisesc din tainele sufletului meu. Spre Slava lui Dumnezeu! M-a copleșit cu prezența Sa blândă, duioasă, grijulie, iubitoare pe mine, om covârșit de păcate și patimi. Ajunsesem să fiu ca acel slăbănog de la fântâna Siloamului (dacă nu greșesc) care stătea de 38 de ani și nu avea om să-l arunce în scăldătoare după tulburarea apei de către înger.
Așa am fost, și cu cât s-au prăbușit în mine vechi obsesii și vechii încrederi amăgite în forțele mele, în puterile mele cu atât m-am simțit mai îmbrățișată de dulceața iubirii divine. O simt, o trăiesc, o sorb ca pe o boare de vânt în deșertul Sahara.
Toate să cadă în ruine înaintea Lui și orgolii, și idei negative, obsesii, orgolii, încăpățânări: toate, ca să fiu goală pe dinăuntru și să vină Domnul să mă ia în brațe. Am observat că uneori cad în ale mele vechi rutine și-L simt că stă lângă mine și așteaptă momentul când să mă las iar în voia Lui și atunci vine și îmi umple golul și-mi umple viața și sufletul. Mare și minunat ești, Doamne!
Dumnezeu m-a lăsat ca anul trecut, 2009, să fie plin de suferință, suferință nu de la El, ci de la mine ca să îmi gust din plin neputința și să ajung la străfunduri și să înțeleg că Dumnezeu e unica salvare, că eu fără Dumnezeu sunt ca un copil pierdut încercând să găsesc lumina. Dar lumina a venit la mine din milă și iubire căci nu găsesc să fi făcut eu ceva ca să primesc această vizită neprețuită.
Doamne, ce bun ești!
Cu dor mult (un dor mic uitat),
Momo