Sărut mâna măicuţă. Bucurie de la Domnul vă doresc. Am şi eu o problemă cu care mă confrunt mereu şi nu-i găsesc rezolvare. Nu ştiu unde greşesc de mereu e acelaşi rezultat. Nu pot comunica bine cu cei din jur pentru că în trecutul meu am fost tratată urât de oameni şi m-am izolat de cei care s-au purtat urât şi de ceilalţi oameni pe care i-am cunoscut ulterior. Ceilalţi oameni n-aveau nicio vină că m-au rănit prietenii de dinainte. Cu alte cuvinte mi-am pierdut încrederea în oameni şi m-am izolat şi de cei care mă iubeau apoi crezând că nu mă iubesc. Treptat l-am cunoscut pe părintele meu duhovnic care s-a purtat frumos cu mine şi m-a învăţat multe lucruri bune. Şi pe dânsul îl iubesc tare mult ca un părinte dar n-am ştiut să-i arăt asta, ci am fost rezervată şi închisă. Eu am nevoie tare mult de iubirea dânsului ca să-mi revin din teama aceea când s-au purtat urât oamenii. Dar câteodată am impresia că nici dânsul nu mă iubeşte şi sufăr. Cu părinţii nu m-am înţeles, speram măcar cu duhovnicul meu să fiu mai apropiată sufleteşte. Acum plec din localitate că aşa a vrut viaţa să mă despartă şi de unicul meu părinte şi nici măcar n-am putut să-i spun părintelui mulţumesc pentru ce m-a învăţat, că mă bucur de existenţa dânsului şi că n-a investit degeaba în mine. Aveam atâtea să-i spun părintelui meu dar n-am putut şi acum regret. Părintele meu e şi preot călugăr dar m-a iubit ca pe copilul lui chiar dacă am avut clipe de îndoială că nu mă iubeşte. Dar mă simt cu sufletul gol să plec aşa fără să-i zic măcar mulţumesc pentru toate. Aş pleca neîmpăcată sufleteşte în alt oraş. Dar nu ştiu cum să mă apropii de sufletul dânsului să-i spun toate astea adică mulţumesc pentru tot şi că mă bucur de existenţa dânsului şi că, chiar dacă plec să mă considere în continuare fiica lui duhovnicească. Credeţi că greşesc dacă îi spun toate astea? Îmi pare rău că plec, e ca şi cum m-aş despărţi definitiv de părintele meu duhovnic şi eu stau ca o statuie nici măcar un cuvânt bun nu i-am adresat. Să mă ţină minte că am plecat cu un cuvânt bun nu ca o statuie. Am atâtea lucruri bune să-i spun dar nu pot; le ţin în mine şi sunt neîmpăcată apoi. Ce să fac? Cum?
Aura