Mi-e teamă de iubire [1]
Știu că Dumnezeu mă iubește, știu că Dumnezeu este o imensă și nesfârșită iubire. Mi-e teamă de iubire. În fiecare clipă ratez apropierea de divinitate, de Iisus Hristos Dumnezeu. Și-mi pare rău, și mi-e rușine. Paradoxal, din nou mă afund în păcat, având conștiința deplinei mele greșeli, a faptului că Dumnezeu mă vede că greșesc. Probabil nu pot să mă schimb decât din iubire, altfel dau greș a mia oară. Problema e că niciodată nu voi putea răspunde Iubirii măcar cu un strop de iubire. Și mă doare lucrul acesta, și aleg din nou păcatul. Și mă gândesc eu că pot totuși să fac măcar un singur lucru: să plâng pentru păcatele mele. Dar cum să mă opresc să greșesc? Mă consolează acest gând: măcar să plâng pentru păcatele mele. Iartă-mă Doamne! Iertați-mă dragi creștini, că sunt și eu un creștin care nu vă onorează, din păcate cu propria sa viață. Săru-mâna maica Siluana și tuturor măicuțelor pe care le privesc cu enormă admirație când le văd din întâmplare, mergând liniștit, înconjurate de mister și de iubire, parcă alunecând împreună cu vara, cu puzderia de flori din lume, binecuvântând cu prezența dumnealor locurile pe unde trec cu pași ușori și discreți. Și vă invidiez, și-mi pare rău dacă n-am fost, n-am încercat să fiu, după cum mi s-a cerut, Lumina lumii.
Mari