Dragă Maică Siluana,

Să vă povestesc ce am înțeles după ce am citit mesajul dumneavoastră.
Am simțit pentru un moment dragostea pentru ceilalți, cum m-aș purta, cu câta dragoste și delicatețe, dacă nu mi s-ar declanșa mecanismele de apărare.
Am simțit o mare dragoste... pe care aș avea-o undeva, în mijlocul ființei mele?
Am mai înțeles ceva. Înainte mă gândeam cum aș mai putea iubi din nou (un bărbat), după ce am suferit atât. Îmi închipuiam că am o inimă plină de cicatrice. Acum văd altfel: inima (capacitatea de a iubi) e intactă, doar că e protejată de schemele de apărare care se declanșează ca pe pilotul automat.
Dar mi se pare mai simplu de demolat platoșa, scutul schemelor decât de vindecat o inimă cum credeam înainte (bineînțeles, că în ambele cazuri, Domnul vindecă). Oare am înțeles bine?

Uitați un articol care mie mi s-a părut interesant, poate e util și pentru celelalte fete de pe site care, ca și mine, idealizează oarecum căsătoria și speră să se căsătorească.

http://tainacasatoriei.wordpress.com/2009/08/16/casatoria- [2]și-alternativele-posibile-pe-calea-implinirii-și-sfinteniei/#more-2220

Cu mult drag,
Daniela