Măicuță Siluana,
Aţi venit până la noi să ne învățați Meșteșugul Bucuriei și acest efort ne obligă și aş vrea din tot sufletul meu să îl însușim, să putem cu Domnul arăta aproapelui că da, se poate. E greu un astfel de meșteşug, presupune printre altele să iertăm, nu? Iar iertarea reclamă în primul rând renunțarea la răzbunare oricât de rafinată ar fi ea.... În clipele de întuneceală, când vin "lupii", îmi apare în minte "chipul frumosului om pozitiv" , Idiotul lui Dostoievski, care în curăția inimii sale îi încredința pe toți răii și urâții că sunt frumoși și buni.

Părintele Paulin Lecca spunea că lupii din noi stârnesc pretutindeni și veșnic lupi și că numai recunoscând răul și stricăciunea ce i-ai făcut-o altuia, numai prin acest sentiment de smerenie și de vinovăție dovedești prezenţa lui Dumnezeu în inima ta și gonirea diavolului din sufletul tău.

...Ieri am citit despre marele mucenic Evstatie Plachida (cu soția și fiii ), adus la credință precum Pavel. Au fost încercați ani îndelungați, cincisprezece ani de chinuri, dar ei erau curați și drepți. Şi aşa mari dureri şi ispite aveau, că nu puteau să nu verse lacrimi amare, însă dincolo de plânsul acesta era promisiunea Domnului în care credeau că vor trăi și izbăvirea, deși necazurile păreau că nu se vor putea sfârși. După eliberarea din suferințe au primit cu bucurie mucenicia, și-au dorit-o din iubire pentru Dumnezeu. Necazurile le-au răbdat tot cu iubire, cu recârtire, însă durerea era vie, aprigă. DA suferinței ne spun mucenicii, cale ușoară către Domnul nu există.

Uneori mi-e aşa de greu, plâng și iar plâng. Nu e numai apăsarea suferinței, ci și a superficialității vieții. De ce eșuez în relații, cum poate să devină o situație aşa imposibilă, cum de greșim atât de ușor? Îl văd pe suflet dornic să scape de amărăciunea suferinței, cât e de fricos. Caut să pot intra în cămăruța inimii.

Veronica