Au ales să rămână robi abuzurilor pe care le-au îndurat și să le ducă mai departe ca pe un blestem.

Ăsta e un citat din sesiunea şapte. Nu-l consider aplicabil în cazul meu. Nu am ales să rămân rob, ci nu puteam pleca de acasă până nu eram independent financiar, adică până nu puteam să mă întreţin singur. În cazul ăsta ar trebui să o învinuiesc pe mama că nu a divorţat pentru a ne scuti de suferinţe. Ei bine, eu pe mama nu o s-o învinuiesc, pentru că mama s-a gândit la noi, să avem ce mânca și unde dormi, pentru că ea nu ne putea asigura condiţii de trai decente, ceea ce nemernicul de tata a făcut. Totuşi să nu crezi măicuţă că nu i-am cerut mamei să divorţeze de el, când am început să mai cresc oleacă; ba da, dar am fi plecat pe drumuri.

Am trăit în vremea lui Ceaușescu, când nu erau cum sunt azi legi care să protejeze femeia și copiii maltrataţi. Nu erau nici centre, azile pentru cei abuzaţi fizic în familie etc.

PE MAMA NU O S-O ÎNVINUIESC NICIODATĂ PENTRU CĂ A SUFERIT ALĂTURI DE NOI.

Și cred că mai suferă și acum, dar nu-mi mai spune,

Un om supărat