M-a făcut să îmi dau seama ce mult greșesc, chiar dacă mă consideram o persoană „bună” [1]
Sunt împăcată cu viața mea, cu părinții, cu profesorii… Ce mă bucură foarte mult și este marea descoperire a acestui Seminar este faptul că obișnuiam să „mă răzbun”. Este la un nivel de „înțepat” prin cuvinte, dar tot răzbunare este. M-a ajutat foarte mult și episodul despre care v-am povestit, că m-am mâniat foarte tare reproșând o greșeală cuiva. Mi-am dat seama atunci că într-adevăr am o mare problemă aici, iar de când am trecut prin asta atunci când cineva mă agresează în vreun fel (prin cuvinte în general) nu mai răspund așa repede. Intervine o cugetare, care mă face să mă gândesc la: ce durere o fi având de îmi vorbește așa? O fi având dreptate? Ce ar trebui să fac? Astfel, în unele situații nu am mai răspuns deloc, doar m-am rugat pentru persoana respectivă și am cerut iertare (așa nu am mai simțit mânia aceea când îmi aduceam aminte de cuvintele agresive), de foarte multe ori mi-am reformulat mesajele, pentru că îmi dădeam seama că am mai strecurat câte o „înțepătură” răzbunătoare, iar în alte situații l-am întrebat pe părintele duhovnic ce ar trebui să fac.
E mare minune Seminarul acesta, Măicuța mea iubită! M-a făcut să îmi dau seama ce mult greșesc, chiar dacă mă consideram o persoană „bună”. Mă minunez și cum au dispărut tensiunile în relația cu C., deși ajunsesem la un moment dat la concluzia că este o persoană imposibilă. Acum îmi dau seama că dacă aș petrece mai mult timp în compania lui ar fi o relație mai dificilă, dar nu mai simt o strângere în stomac când îl văd, nu mai simt nevoia să îi răspund la înțepături (minunea cea mare e că nici măcar nu mă mai înțeapă!).
Vă sărut mâna cu mare drag și bucurie și vă iubesc, Măicuță dragă!
N.