Dragă maica Siluana,
Pe măsură ce tot citesc Noul Testament, descopăr că:

1. Cinstea şi închinarea noastră i se cuvin numai lui Dumnezeu cel Unul în Treime (Matei 4, 10; Coloseni 2, 18; Timotei 1, 17; Apocalipsa 4, 11; 5, 12; 7, 12; 19, 1; 19, 10 (îngerul refuză închinarea Apostolului Ioan), Faptele Apostolilor 10, 26 (Apostolul Petru refuză închinarea), 14, 14-15 (Apostolul Pavel şi Barnaba refuză închinarea)

şi că:

2. este un singur Mijlocitor (1 Timotei 2, 5; 1 Ioan 2, 1; Evrei 8, 6; 9, 15; 12, 24 şi un singur Arhiereu între Dumnezeu Tatăl şi omenire... Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu făcut om, care S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre, şi Evrei 2, 14-17; 4, 14-15; 5, 5; 6, 20; 7, 26; 9, 11; 10, 19-22 - nu mai dau aici alte referinţe...).

Cum se face că noi, ortodocşii, o considerăm pe Născătoarea de Dumnezeu, Fecioara, mijlocitoare şi că ne rugăm şi ne închinăm ei şi cerem de la ea mântuirea? Ba chiar o considerăm "mântuirea neamului creştinesc"? Unele cuvinte din rugăciunile adresate Sfintei Fecioare sunt chiar cuvinte care i s-ar cuveni lui Dumnezeu, sau chiar numai Lui...

Ce se întâmplă cu credinţa noastră ortodoxă? De ce intrăm prin astfel de lucruri în conflict cu Sfintele Scripturi? Cât de ortodoxă mai este teologia noastră?

De ce se întâmplă astfel de lucruri în Biserica noastră? Ce aşteptări are Dumnezeu de la noi? etc etc etc...

Sper un răspuns,

Cristian Jianu