Sărut mâna, iubită Maică!

Vă spun și eu cum am scăpat de dependența de televizor. Mie îmi plăceau aproape toate emisiunile, dar nu le urmăream decât pe cele care îmi plăceau cel mai mult și care erau programate în timpul meu liber. Asta se întâmpla înainte de a ajunge să înțeleg ce înseamnă Biserica.

Era în 2002, a doua sau a treia zi de Paști. Eram profesoară și nu învățasem niciodată ce trebuia să predau elevilor. Nu mi se părea deloc ușor și nici puțin. Nu mai țin minte dacă pe atunci respectam duminica și zilele de sărbătoare prin odihnă. Îmi aduc aminte că mi-ar fi plăcut foarte mult să privesc la televizor în după amiaza acelei zile, însă mi-am tăiat voia și m-am apucat de învățat. Cred că de atunci nu am mai simțit vreodată că poftesc să privesc la televizor, ba chiar am ajuns să nu îmi mai placă aproape nimic de la televizor. Mi se mai întâmplase și mai înainte să nu privesc perioade îndelungate la televizor, pentru că nu aveam, dar din când în când îmi aduceam aminte de el și mă durea puțin.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Aseară m-am gândit din nou (mult mai convinsă ca până acum) că în spatele celor mai dureroase supărări pe care credem că ni le-a pricinuit un om, poate fi o dragoste de sfânt.

Blagosloviți și mă iertați!

Olga