„Avem datoria de a le spune celorlalți cuvintele pe care le are Dumnezeu de spus pentru ei, prin noi”

Versiune tiparTrimite unui prieten

Da. Uneori Dumnezeu ne vorbește direct, „fie în trup, ... fie în afară de trup ... Dumnezeu știe”. Alteori vorbește înlăuntrul minții noastre. Uneori mai mult înlăuntrul inimii (...dinspre „locul inimii noastre” - cum scria Vasile Voiculescu). De multe ori ne răspunde frământărilor prin cei pe care îi avem în jurul nostru. Alteori prin cei necunoscuți, pe care îi aduce în calea noastră (aceasta cred că o știți dumneavoastră cel mai bine). Privind din perspectiva „aproapelui” - în sensul aceluia ce și-a făcut milă cu cel căzut între tâlhari, cred că avem datoria de a le spune celorlalți cuvintele pe care le are Dumnezeu de spus pentru ei, prin noi.

Mie mi s-a întâmplat odată, demult, să primesc răspunsul pe care îl căutăm cu neliniște, în fața Catedralei. Era Duminică, participam în mulțime la slujbă și o parte din cuvintele de la predică (nici nu-mi mai amintesc precis care preot spunea predica) am știut că îmi erau adresate mie, de Dumnezeu, prin vocea părintelui, în modul cel mai clar și direct cu putință. Pe loc m-am simțit ușurat, nu am mai avut îndoieli, semn și dovadă că nu a fost impresie.

Spune Sfântul Evanghelist - Sfânta Evanghelie după Ioan 14, 23: „Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el”.

În ce mă privește, Dumnezeu m-a vizitat și pe mine. Nu pentru că-L iubeam, ci pentru că altcineva Îl iubea, pentru mine. În rândurile pe care le-am atașat am încercat să exprim când, cum s-a întâmplat această venire.

Dragă măicuța, eu nu scriu poezii, ar fi prea mult spus. De altfel, socotiți și dumneavoastră dacă rândurile atașate pot fi numite poez​ie... Aș fi putut fi un prozator, poate, am și scris un fel de carte, niciodată publicată. Care însă nu interesează deoarece, cel mai probabil, este prost scrisă. (N-am putut să o scriu mai bine și nici altfel.) Cât privește mulțumirile pentru rândurile pe care le-ați pus în Cenaclul literar, spuneți, vă rog, celor care le-au apreciat că mă simt onorat și le mulțumesc. Cu mult mai mult, însă, pentru dragostea pe care mi-o purtați și pentru rugăciunile în care mă purtați.

Cu toată dragostea,
TIoan

Să-mi spui numele bunicuței tale ca s-o pomenesc și să-i mulțumesc pentru Psalmul 50.
Mulțumesc din inimă pentru mărturia din, iartă-mă, poezia „Psalmul 50”.
Da, Copile, tu nu scrii poezii, ci ești poezie.
Tare mi-ești drag, Ioane și tare mă bucur că ne-am întâlnit măcar pe această cale.
Te îmbrățișez cu multă dragoste și cu rugăciune și te rog să mă ierți, dar pun și mesajul tău și poezia pe site pentru că, așa cum spui, „avem datoria de a le spune celorlalți cuvintele pe care le are Dumnezeu de spus pentru ei, prin noi”.

Maica Siluana

Adaugă comentariu nou