Maică,

Făcând sesiunea a şasea din Seminar, am descoperit ceva, de fapt mi-am confirmat o trăire: nu suport să mă ajute Dumnezeu. Sună oribil, ştiu. Adică Îl rog, plâng, și când îmi dau seama că El mă ajută în situaţia pentru care i-am cerut ajutorul, Îi mulțumesc, pentru că ştiu că aşa trebuie, dar nu neapărat pentru că aşa simt. Asta pentru că aș vrea eu să mă schimb, eu, persoana mea să fie mai bună. Dumnezeu e încă exterior pentru mine, încă nu face parte din mine, aşa încât să accept energia Lui binefăcătoare ca ceva ce a fost al meu dar l-am pierdut.

Sunt încă prea pământească, prea înecată în dorinţa de a-mi explica logic lucrurile. Și deşi v-am imitat, și i-am spus lui Dumnezeu că nu mai vreau să ştiu nimic din logica mea ci să îmi arate El calea, și cum trebuie să fiu, ce vrea de la mine în fiecare situaţie, nu ştiu cât de sinceră am fost cu El și dacă L-am lăsat să lucreze, că eu tot ţin cu dinţii de ego-ul meu... pentru că nu am simţit că s-a schimbat deodată Universul, deşi multe din convingerile mele din trecut s-au dărâmat. Poate că aș fi vrut să îmi arate mai mult...

Abia acum, la 23 de ani, am reuşit să îmi conştientizez cu toată fiinţa mea nevoia de iubire, de bandajul acela minunat care să îmi vindece rănile neiubirii părinţilor. Și îmi doresc să întâlnesc pe cineva în care să nu mai proiectez propriile visuri, și-aşa toante, despre cum trebuie să arate Domnul Perfecţiune. Pentru că, Maică, de fapt Făt-Frumos pe care l-am tot aşteptat, Domnul acesta Perfecţiune, e de fapt Dumnezeu. Am fost bucuroasă să descopăr asta. Și atunci de ce sufletul meu încă mai caută? Și atunci mi-am dat seama, că am nevoie să simt și iubirea lumească. E normal?

Aș vrea să ştiu dacă vi se pare că problema mea e nemulţumirea, simplul fapt că nu ştiu să mulțumesc. CUM SĂ NU SUPORT SĂ MĂ AJUTE SĂ MĂ SCHIMBE DUMNEZEU? Cum să nu mai fiu aşa mândră? Pentru că eu parcă m-am încurcat în firul Ariadnei..

Ioana