Eram la Mănăstire, la Cășiel, lângă Dej, unde un profesor teolog făcea recenzia unei cărți creștine. În discursul acestuia, referindu-se la destinul nostru, al femeilor creștine, preciza importanța capitală pentru mântuirea sufletelor noastre de a naște și crește fii pentru Împărăția lui Dumnezeu. În acest context a subliniat faptul că și cele care se călugăresc au această datorie, pe care și-o pot îndeplinii, bineînțeles, pe plan spiritual.
Acel moment a fost ca o iluminare pentru mine și gândul mi-a zburat la dumneavoastră, Măicuță, și la această misiune pe care o faceți, care a căpătat o cu totul altă conotație. Și mă gândesc la toți acei sărmani (de obicei bărbați), ale căror comentarii le-am citit pe site, care persiflează sau chiar contestă corectitudinea și legitimitatea lucrării dumneavoastră. Nu este nicidecum un „tam-tam”, cum se exprimă „un păcătos”, ci este purtarea seminței de viață dătătoare a credinței, și semănarea ei în trupul de carne și sânge în prezența razelor de căldură și lumină ale Duhului Sfânt. Și apoi toată acea purtare de grijă și iubire și considerație și răbdare, îndelungă răbdare, pentru noi, fiecare.
Cuvinte reci și seci, seci și reci ce nu pot, nicidecum, explica miracolul întrupării și creșterii de fii. Și sunt atâția nenăscuți care strigă după ajutor și sunt și atâția născuți, dar abandonați de „părinții” lor spirituali, care își întind mânuțele disperate după o fărâmă de „pâine duhovnicească”, sau un strop de „apă vie”.
Să nu vă întristeze mustrările nejustificate pe care le primiți, și nici să nu vă oprească din misiune, căci mare este și minunată va fi răsplata pe care Însuși Tatăl Ceresc o să v-o dea.
Cu dragoste,
Gabriela