Maică dragă... mi-aș putea găsi alinarea aici de vreme ce eu tot cad pradă malahiei? E un gest cumplit, nici nu știu cum să îl numesc, dar e sigur că îți mănâncă din suflet și că îți ia din încrederea în tine. Se scapă de așa ceva? Cât de greu? Cum? Eu parcă de fiecare dată când cad fac ce fac să mă întorc cu fața spre Dumnezeu, dar oare El, câtă răbdare va mai avea cu mine? Eu... eu oare câtă răbdare îmi voi mai acorda ca să nu ajung o stricată? Sau, cred că deja sunt o stricată... și, de ce mă iubesc oamenii dacă eu sunt așa? De ce? Cine s-a mai vindecat de asta... Cine? Mi-e scârbă totală de mine și nu am pe umărul cui să plâng... Azi a fost Boboteaza și eu iar am păcătuit... oooooooooof...
Un nor mic, mic