Am mai multe necazuri [1]
Mi-e greu să vă scriu. Nici nu știu dacă ceea ce vă voi scrie va ajunge într-adevăr să fie citit de dumneavoastră. (Cred că primiți multe mesaje). M-am ascuns după un pseudonim, pentru că dacă o să-mi dați răspuns prin site, să nu fiu, adică să nu cred eu că aș fi recunoscută.
Sunt o persoană credincioasă... până acum când parcă mi-e pusă credința la îndoială, sau poate Dumnezeu S-a îndepărtat de mine, sau mai bine zis m-a părăsit... ca să văd în ce mizerie sunt, sau cum aș „reacționa” în acest caz. Când am început să mă apropii de Biserică, și să mă rog, parcă toate dorințele mele mi se îndeplineau. Adică cele bune: să iau note bune etc. Acum mă rog și parcă nimic... trec de la rugăciuni la gânduri de hulă... Toate au venit în urma unui „episod psihotic” pe care l-am făcut în urma unor temeri ale mele. Am mers și la psihiatru, urmez tratament cu medicamente. Teologic eu mi l-am tradus ca pe o lipsă a sincerități, o neasumare a păcatelor, atât la duhovnic cât și față de cei cărora le-am greșit (de exemplu, credeam că toți pe care i-am bârfit au pus la cale un complot – X îmi spunea de Y un lucru rău, iar eu îl spuneam mai departe altora, adică judecam fără să cunosc sau fără să văd) și toate păcatele mele s-au întors asupra mea. Am mai multe necazuri. Au început să-mi vină gânduri de genul: că poate Dumnezeu e o filozofie, un mod de a face față greutăților. Nu vreau totuși să primesc aceste gânduri, DAR CE SĂ FAC? Mă rog, citesc, vă ascult pe net, ca și pe părintele Rafail Noica, citesc acatistul Sfintei Xenia (pentru un nou serviciu, că din cauza psihozei și a fricii am plecat și de la serviciu)... și... aștept o minune. Nu mi-am ascultat nici duhovnicul când mi-a zis să nu plec de la serviciu. Vrăjmașul a fost mai puternic decât credința mea...
Acum plâng și-L aștept pe Dumnezeu... poate mă salvează și pe mine...
Ar fi mai multe de spus...
Mulțumesc,
Ana