„Celălalt se descoperă ție și tu lui ca un dar al Persoanei infinite. Deci și bucuria unuia de altul e un dar de la Persoana supremă de dincolo de tine și de el, care prin el ți Se dăruiește ție și prin tine, lui… Când o primim, parcă ni se topește ființa, parcă ni se sparge, parcă am leșina dacă ar ține mai mult și ar spori în intensitate”.
Exact așa am simțit; se poate? Nu mi-a venit sa cred când am găsit descrierea asta la părintele Dumitru Stăniloae
Cr.