O durere mocnită însă plăcută (Sesiunea şapte) [1]
Dragă măicuță Siluana,
Nu știu dacă această întâmplare e coincidență însă mie mi se pare plină de înțeles. Am citit acum câteva zile comentariul făcut de Părintele Rafael Noica despre filmul Ostrovul pe care îl văzusem mai demult și m-a impresionat profund așa că am revăzut filmul nu odată ci de mai multe ori. De ce scriu aceasta? Pentru că citind anexele de la sesiunea șapte singurele lucruri pe care am simțit că trebuie să le fac au fost să îmi notez cele două rugăciuni pe care le recomandați și anume: „Vino, Doamne și fă Tu în mine și cu mine ce eu am tot încercat să fac fără Tine...” și „Dumnezeul meu, chiar de ar fi să mor în acest moment, să mor pentru Iubirea Ta! Iar dacă vrei să trăiesc mii de ani, s-o fac pentru iubirea Ta! Să nu mă lași să cad din nou în păcat!” și să încep să mă rog cu tot sufletul meu și toată ființa mea, cu tot ce pot! (La fel, în acest film pe care cred că-l cunoașteți, personajul principal a trăit pocăința în adevărul ei și a reușit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să se mântuiască).
Impresii legate de ceea ce am citit am încercat să nu am așa cum se cere să nu gândesc nimic legat de ceea ce am citit și să nu trec totul prin mintea mea, ci să încerc să las învățăturile să-mi intre în suflet. Cred că pentru mine va fi bine să recitesc această tema de mai multe ori.
Cam acesta este răspunsul pe care îl am acum. Nu știu ce aș putea scrie în acest moment în legătură cu acest final, decât că într-adevăr, sentimentul că nu poți ierta așa de ușor l-am avut, de asemenea o strângere de inimă care încă persistă de la începutul lecturii Temei șapte și până în momentul de față ca o durere mocnită însă plăcută.
Cu dragoste și recunoștință,
N S