Intrigat

Am citit într-un răspuns ceva care m-a intrigat. Cum trebuie să renunțăm la voia noastră? La visurile noastre, la speranțele noastre? Și dacă cineva își dorește să vadă un loc sfânt sau dorește să se căsătorească sau să se ducă la mănăstire trebuie să renunțe? Din simplul motiv că voia proprie nu e bună? Nu există pericolul de a deveni niște legume? Fără voie, fără speranțe, fără țeluri în viață? Pentru că a renunţa la dorinţele noastre la aspiraţiile noastre mie mi se pare ca moarte!
Unele persoane ar interpreta asta urât de tot și se pot face multe răutăți. Unul ar putea zice: ”aș vrea să mă spovedesc dar trebuie să renunț la voia mea...”, nu?
Nu prea sunt eu spiritual, doar tastez și eu cu degetul...
Mă iertați.
Un suflet pe cale