Dragă Maică,
Sunt la sfârșitul Seminarului și nu știu ce trebuie să fac în continuare. Probabil că trebuie să scriu în continuare cum mă simt... a fost o perioadă destul de liniștită, bineînțeles cu momentele de dezechilibru și cu căderi sufletești, însă s-a terminat cu bine. Am început să îmi reiau canonul de rugăciuni și fac în fiecare dimineață „acatistul Sfântului Duh”și alte rugăciuni către Maica Domnului, Iisus Hristos, către îngerul păzitor, mai fac la amiază, un paraclis sau acatist ori canon de pocăință iar seara rugăciunile de seară. Mă simt mai împăcată sufletește și încerc să mă bucur și să observ prezenta lui Dumnezeu în diferite situați. Nu pot să spun că îmi este atât de ușor însă mă voi strădui. E drept, așa cum mi-ați spus și în mesajul anterior, că despărțirea de prietenul meu va lăsa oarecare suferință însă o să mă rog pentru ca aceasta să fie vindecată. NU știu ce aș putea să mai spun, Maică, poate că sunt în schimbare, însă vor mai fi și momente regresive, ceea ce mă bucură însă este faptul că simt că e prima dată când acționez în numele credinței, a dragostei de Dumnezeu, și cu fapta, nu doar cu cuvântul. E o etapă frumoasă, plină de riscuri dar știu că ajutorul lui Dumnezeu se va vedea și în cazul meu și în cazul altor persoane care doresc să se apropie de credință, de spiritualitate, într-un mod ascendent, curat și plin de voință.
Nu știu ce final ar trebui să aibă această sesiune, însă știu că m-a ajutat să descopăr anumite greșeli, aparent, mărunte dar cu un impact major asupra acțiunilor mele.
Vă mulțumesc pentru tot, Maică; vă îmbrățișez și vă sărut sufletul. Doamne ajută!
M B