Măicuță dragă,

Desigur este firesc să vă gândiți că v-am uitat. Nu. Nu v-am uitat și cum în dar se ascunde dăruitorul, cu fiecare gând despre iertare îmi aduc aminte de dumneavoastră. Și am sentimentul că sunteți undeva în sufletul meu privindu-mă; doar privindu-mă, fără să-mi spuneți ceva. Mă simt bine și tuturor prietenilor le-am vorbit despre acest Seminar. Nu cred că înțeleg întru-totul ceea ce le spun, dar mă rog Bunului Dumnezeu să la dăruiască harul să descopere Sensul și Calea în această viață ca izvor din Viața lui Dumnezeu. Mereu viu și mereu proaspăt. Este o suferință a străinătății pe care o simt în mulți și pe care un vrednic profesor de-al meu a definit-o ca fiind suferința șoimului care a devenit... curcan. Șoimul, pasare minunată cu privirea limpede și ageră care vede o gâză de la sute de metri, reprezintă pe cei care vin aici din țară mânați de viață – ageri, isteți, cu o imagine clară asupra lucrurilor pe care trebuie să le facă și asupra vieții lor. După un timp câștigă bani și își achită datoriile din țară, își satisfac frustrările din trecut... și apoi încep să se plictisească și să se îngrașe. Puțini sunt cei care realizează că din șoimi au devenit curcani care muncesc 8-9-10 ore pentru mâncare, haine șic, mașini puternice și scumpe, care se împăunează cu BMW și devin triști când prietenul sau colegul lor și-a cumpărat Bugatti.
În diaspora viața nu este ușoară, dar după ce citești Dumnezeu S-a născut în exil ai revelația sensului vieții de aici dintre străini. Și odată descoperită această revelație a sensului toate încep să se limpezească ca într-un joc de puzzle. Nu demult am descoperit o cărticică de psihologie minunată într-un chioșc pe stradă. Vreme îndelungată nimeni nu a vrut-o și puțin câte puțin s-a îngălbenit de la soare. Am luat-o pentru șase euro, prețul a patru cafele, cu gândul că citindu-o îmi voi augmenta limbajul și voi învață și ceva gramatică. Nu puțină mi-a fost mirarea acasă, când citind puțin câte puțin, ca toți începătorii, cu dicționarul electronic alături, am început să descopăr legături foarte interesante cu ceea ce am învățat la Seminar. Unele lucruri le-am găsit aplicate și în Împreună dumiriri pe cale și am avut sentimentul că Dumnezeu mi-a scos această cărticică în cale ca să mă mai învețe ceva prin intermediul rândurilor scrise. Văd în asta o minune, pentru că m-a învățat puțin cum să mă comport „clinic” dar și duhovnicește cu paracliserul meu de curând diagnosticat cu o formă de epilepsie.
Uneori ceream de la Dumnezeu minuni ca să scap de efort și să-mi satisfac curiozitatea și vanitatea ca toți proștii, acum am învățat că o minune este să stai, asemeni apostolilor, răbdător în credință, așteptând cu pace înțelegerea ei. Dar ca să înțelegi o minune trebuie să fii martorul Învierii. Ieri am văzut filmul „Hachiko” și am fost emoționat profund înțelegând importanța statorniciei.
În fine, trecând de la una la alta...
Îmi amintesc că mi-ți dat binecuvântarea să pot lucra acest Seminar sau dacă am ceva de adăugat să adaug.
Voi traduce și bucățile cele mai expresive vi le voi trimite și de credeți că sunt necesare le veți aplica la Seminar.

Cartea se numește Vivir sin nervios de Carmela Paris. Autoarea are un master în psihanaliză și psihologie la Universitatea din Barcelona.
Mă gândesc că Seminarul despre iertare ar putea să se îmbunătățească și cu o componentă practică. În acest sens cartea are câteva subcapitole interesante.
Ce credeți? Cum spuneți?
Aștept o binecuvântare și un cuvânt.
Pr. Marian