Maica Siluana,
Am pus în practică doar o parte din sfaturile dumneavoastră la şcoală. Când intram la copiii cu probleme de comportament mă lua groaza. Mă jigneau, urlau la mine şi eu veneam acasă cu o durere de cap îngrozitoare. Dar într-o zi am zis să fac cum aţi spus dumneavoastră. Dacă el era nervos şi supărat eu mă rugam şi ziceam, Doamne miluieşte-l şi pe el, ajută-l să se calmeze. Şi vedeam că efectul era imediat. În câteva secunde îi dispărea starea de supărare şi se calma. Sau pur şi simplu îl întrebam ce are. Ajungeau să spună că nu a dormit, sau se simte supărat din motivele lui. Ei nu sunt obişnuiţi să îi întrebi ce îi doare, numai să îi disciplinezi. Ba am ajuns în ultima vreme să-mi ia copiii apărarea - la liceu - un copil i-a spus altuia: Mă, nu vorbi urât cu ea (adică eu) că ai de-a face cu mine. Dar asta înseamnă că şi eu mi-am schimbat atitudinea. Înainte intram în confruntări verbale care escaladau cu probleme de comportament. Acum mă opresc şi tac sau îl ignor pur şi simplu. Dar dureri de cap şi supărare nu am mai avut din cauza elevilor. Dumnezeu face minuni, şi a pornit de la mine la elevi, nu invers, cum credeam eu.
O.