Sărut mâna, Maica Siluana!


Ce este în sufletul meu? Nu-mi place cum merg lucrurile. De la 16 ani și până acum, la 19, am observat că stările sufletului meu nu s-au schimbat cu mult. Sau, mai bine zis, problemele.
Ce să fac Maica Siluana, căci sunt un om care nu a muncit deloc. Sunt lipsit de perseverență, după ce am începuturi entuziasmante.
În mine sunt nemulțumiri, și am impresia că poate așa o să rămân încă vreo câțiva ani de acum încolo. Eu nu-mi doresc asta.
Realitatea este că nu am idei solide despre multe materii de la facultate și nu mai vreau ca să fiu așa! Vreau să mă dezrobesc de obiceiul de a pierde timpul pe internet, unde citesc cât mai multe cu gandul că o să-mi fac o idee generală despre viață, și că am să știu apoi cu ce să încep, ca să nu risc să merg pe o direcție greșită. Totul a fost fals, însă, nu am știut să le discern. Comoditatea mă caracterizează. Nici nu pot, Doamne, să-mi închipui că eu aș putea fi altfel... Ooo, ba da pot să fiu altfel! Dacă mă ridic și înfrunt realitatea, păstrându-mi și idealurile mele. Mi-a fost frig câteodată, altădată am fost secătuit de energie. Suflete, nu mai aștepta o stare mai ușoară, îmi pare rău de tine, dar nu uita cât de mult te iubește Dumnezeu care este tot timpul alături de tine.
Deci, Maica mea, sunt un om care e inundat și copleșit de informații, un om care, aproape a clacat pentru că nu a știut să le discearnă, un om care vrea să fie statornic, un om care vrea să scape de carți și se vindecă tot prin carți (în sensul că m-am saturat să văd doar partea teoretică), un om care ar vrea și se gândește să o aiba reper pe muma lui de la țară. De ce? Pentru că a muncit foarte mult, pentru că încă muncește cu toate că are 88 de ani. O femeie care a recunoscut când nu a putut să facă ceva, însă treburile gospodărești le-a făcut cum a știut mai bine.
Tu, suflete al meu de ce ești molatec? Vreau să tai tot răul din mine. POT eu să fac asta?


De multe ori, când încep să gândesc, nu găsesc soluții și atunci gândul care-mi vine, însoțit de oboseală, e că aș putea să dorm, mai bine. Obicei prost!
Uitați, am ajuns în starea în care să mă minunez de faptul că am căzut, de faptul că sunt deznădăjduit. Sunt mirat că sunt în situația asta. Sunt curios să văd rezolvarea, sau să văd cât de grave sunt consecințele. Știu că nu știu nimic, chiar dacă alți colegi, care cred că-mi fac un bine, îmi zic că eu știu mai multe decât ei - vorbe deșarte... Știu că nu mi-am mai sunat părinții să vorbesc cu ei (am să țin minte să-i sun mâine?) Ce mult contează și să ții cont de somn, ca să poți să fii odihnit, să poți să faci treaba... și altele. Probabil, de acum încolo am să încep să trag concluzii bazate pe realitate și nu pe ceea ce credeam a priori...
Poate am să iau și cărțile pe viitor să le citesc, închipuindu-mi-le ca pe niște prieteni care îmi vorbesc. Dar îmi trebuie și aici putere, abnegație. Vreau modele! Cine?


De asemenea, Maica mea, vreau să cer sfatul de vindecare pentru că am mai remarcat la mine că am început să judec, din punct de vedere intelectual, oamenii cu care vorbesc, dacă ei fac greșeli pe care eu le consider a fi de nepermis pentru că sunt elementare și ar distruge totul. Îmi pare rău mai ales de unii oameni care sunt religioși, însă puțin inteligenți, oameni pe care îi ocolesc. Aș prefera -o pe muma de la țara, decât un om prostit de prea multe informații (cum poate am să devin și eu ). Și așa vorbesc eu puțin cu oamenii...


Cu speranță și recunoștință,
B. C.