Sărut mâna, Măicuță! Am atâtea pe cap și știu că dumneavoastră trebuie să povățuiți mulți tineri, nu doar pe mine. Ieri am cumpărat de la catedrală „Firea dragostei” de Filothei Faros și am început să citesc, dar vreau să vă spun că, cuvintele părintelui sunt cutremurătoare, dar în același timp adevărate. Am ajuns să nu mai avem timp unul de altul, să nu răspundem la telefon din frică să nu ne roage cineva să îl ajutăm cu ceva etc. Dar cel mai groaznic e faptul că am uitat și de Dumnezeu. Am citit mesajul trimis de Ioana legat de modul cum L-a descoperit ea pe Dumnezeu și m-am hotărât să citesc și eu Acatistul, dar problema e că, parcă nu îmi găsesc niciodată timp... mi-am zis că 30 minute pot să le sacrific, dar au trecut cinci zile și nu l-am citit încă. Mă simt uneori cuprins de deznădăjduire și nu am poftă de viață și când am aflat că un vecin de numai 22-23 de ani și-a pus capăt zilelor din cauza iubirii, mă simt și mai deznădăjduit. Câteodată mă întreb pentru ce trăim noi? Poate unii ar răspunde: să Îi aducem lui Dumnezeu slavă, dar sunt sigur că El nu are nevoie să fie preaslăvit de niște păcătoși! Simt că am pierdut sensul și direcția! Eram foarte încântat de facultatea pe care am ales-o, dar acum parcă nu am niciun punct comun cu ea. Nu îmi mai găsesc timp de învățat, întotdeauna intervine altceva, nu mai e pasiunea aceea pentru nou, pentru inovație! Nu ar trebui să mă întreb astfel de lucruri pentru că am crescut într-o familie în care totul a fost construit pe armonie, dragoste și înțelegere (tata m-a învățat vreo cinci-șase rugăciuni când eram mic, când ne puneam în pat ziceam împreună, mama întotdeauna mi-a povestit de Dumnezeu); acum să nu înțelegeți că nu au fost și momente mai delicate, dar le pot număra pe degetele de la o mână. Chiar nu credeam că voi ajunge să deznădăjduiesc, să cad în păcatul malahiei, pur și simplu nu credeam, dar uite că s-a întâmplat! Îmi doresc tare mult să îmbrac haina preoției după terminarea primei facultății, dar mă gândesc că ar fi și mai urât să săvârșesc păcate grave în fața lui Dumnezeu ca și preot! Nu mai am răbdare, vreau totul să fie rapid și imediat, cu un click să ajung cel mai bun, cu un click să-L văd pe Dumnezeu. Pur și simplu mi-e rușine! Dar totuși Dumnezeu a fost bun cu mine, mi-a mai dat El câte o palmă, dar a fost o palmă lejeră. Numai că acum nu Îl mai înțeleg, de ce nu mă scapă de problema asta a muncii, vreau din nou să muncesc, să aflu. M-am hotărât și am citit aproape timp de o lună în fiecare seară Crezul, rugăciunea către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a lui Grigorie Palama, am mai citit paraclise ale Sfântului Nicolae și mi-e rușine de ce voi zice: am crezut că vor da rezultate, dar am văzut că au întârziat și am abandonat rugăciunea. Vreau ca totul să se realizeze. Mi-e groază de mine! Măicuță dragă, să vă rugați pentru mine, că și eu în rugăciunile mele rare mă voi ruga pentru dumneavoastră! Măicuță, spuneți-mi o soluție! Vreau să fiu eu cel plin de viață și încrezător, cu mare încredere în Dumnezeu și mereu cu o vorbă bună pentru ceilalți! Nu știu de ce, dar în liceu toți mi se „spovedeau” mie, toți găseau un răspuns când vorbeau cu mine, acum nu mă mai fac înțeles de nimeni și nu mai am timp și parcă nici nu mai vreau să înțeleg pe nimeni.
Sper că totul va fi bine. Mulțumesc mult și vă doresc numai bine!
I.N.