Sărut mâna, Maica mea, Siluana!

Măicuța mea, mare bucurie am avut, căci deși eu am făcut un pas micuț la îndreptarea purtării mele, numaidecât Dumnezeu m-a răsplătit cu mângâierea Sa. Am devenit foarte conștientă de mine, ca dovadă, ieri m-am pregătit cu multă atenție pentru a merge la spovedit, căci nu știam sigur dacă voi putea ajunge în Post. A fost o minune, căci de această dată am simțit pe deplin harul lui Dumnezeu, am căpătat atâta limpezire a minții, căci și cele mai ascunse gânduri de păcat am reușit să le scot la iveală. Și le-am așternut pe o coală de hârtie. Deși mă spovedesc de 14 ani, niciodată nu am umplut o coală standard față verso și încă un sfert, cu un scris destul de mărunt dar încât să și pot vedea. Părintele, văzându-mă cu așa listă, a zis că am scris aceleași păcate de mai multe ori, i-am spus că nu-i așa. Și apoi s-a convins. Căci cu spovedania mea și cu sfaturile primite, am stat o oră și jumătate.

Șocul a fost în primul rând pentru mine, când am văzut câte ticăloșii ascundeam în suflet dar de care eu până acum nu am fost conștientă. Pur și simplu nu puteam înțelege de ce în toți anii aceștia am fost atât de oarbă de nu am văzut câte patimi zăceau în mine. Și mi-a explicat Părintele de ce am avut parte de această trezire, am înțeles apoi că dorința cu care am făcut Acatistul Sfântului Duh în această perioadă și celelalte rugăciuni, dorul care m-a cuprins de a vorbi cu Dumnezeu așa cum m-ați obișnuit, au scos la iveală acele păcate, pe care eu până acum le socoteam fapte firești, căci nici nu se punea problema ca eu să fi ascuns păcatele la Spovedanie; de această dată am realizat că ele erau păcate vechi, ascunse bine în adâncul sufletului și de acolo au dat naștere altor fărădelegi care puteau fi observate cu mai multă ușurință.

În momentul în care am primit dezlegarea de păcate de la Părintele am simțit o bucurie cu care eu nu m-am mai întâlnit, iar în sinea mea gândeam cât de Bun este Dumnezeu! Acum nădăjduiesc, că mâine, când mă voi împărtăși, bucuria acesta va fi deplină.

Din nou ați avut dreptate, Măicuța mea, când spuneați, „doare, dar merită!”. Acum spun și eu: A durut, tare rău, dar chiar că a meritat!

Vă sărut mâna, cu multă recunoștință și vă îmbrățișez cu tot dragul!

Cu mult dor și prețuire,

R.