Sunt geloasă și-i invidiez pe cei care sunt acum în rai. Au scăpat de chin, de neputințe și nimic și nimeni nu-i va putea despărți de Dumnezeu. E clar că le e așa de bine încât probabil că au uitat de noi cei care ne chinuim pe pământul ăsta plin de răutate...!
Iar noi? Noi care îndurăm și căldurile astea infernale, și gerul, și neputințele, și durerile... cine ne va spune că după o viață de chin vom primi un colț de rai? Sau ne vom continua chinul în iad...?!
Noi trăim într-o lume care merge din ce în ce mai rău mai către păcat și patimi, și răutate.... ei se bucură de o bucurie pe care noi poate nu o vom cunoaște niciodată!
Doar pentru că ei au avut ȘANSA să traiască pe placul lui Dumnezeu... poate nu au avut atâtea mii de ani de răutate în sânge, poate că au trăit alte vremuri, altă viață... Și cine se poate ridica la viața unui sfânt. Eu sigur nu. Și nu e trist? Adică dacă nu voi ajunge sfântă nu am și eu dreptul să fiu fericită să mă bucur și eu de Domnul. Sau trebuie să sufăr non-stop pentru neputințele și greșelile mele...
Cu mare tristețe,
A