Iertaţi-mă, vă deranjez din nou Măicuţă.

Dumneavoastră ştiţi strădaniile mele, acum mă cunoaşteţi, măcar puţin. Nu ştiu, Măicuţă, ce e cu tristeţea asta care mă cuprinde? De ce nu suport liniştea prea mult timp? De ce simt nevoia ca să mă refugiez în imaginaţie sau în muzică? Apoi, vine şi întristarea, neliniştea...

Ştiu că nu vreau să trăiesc aşa, dar ce e cu tristeţea asta care îmi apasă sufletul? E ceva normal? Ce să fac?

Andreea