Azi, în vis, ceream unui preot să-mi aducă să sărut crucea, la care el mi-a răspuns că oamenii nu mai vor s-o sărute. Poate că ăsta e singurul răspuns la toate întrebările, nelămuririle noastre, că numai acceptând tot ceea ce ni se întâmplă, ca pe un ajutor pe care ni-l trimite Dumnezeu pentru vindecarea noastră, este singura eliberare. Numai acceptând durerea putem ajunge la vindecare. Am citit pe site cuvântul sfântului Naum despre curățirea rănilor păcatului. De multe ori văd în mine aceste răni, le simt ca și cum aș avea o fractură deschisă în suflet. Alte ori vine și bucuria, de cele mai multe ori o frică păcătoasă. Angoasa asta existențială care îmi macină sufletul. Nu mă macină nici o vină, consider că tot ce am făcut, am făcut, nu mai pot să îndrept nimic, dar înlăuntrul meu a rămas ceva nevindecat, neîndreptat.
Îmi place să mai citesc din întâmplările, trăirile celorlalți,unele sunt cutremurătoare, te miri că unii oameni mai sunt vii după tot ce li s-a putut întâmpla. Dar asta este omul, taina Lui cea mare. Poate de multe ori nu te omoară ceva mare, ci ceva mic, nebăgat în seamă dar care roade continuu.
Mă iertați că poate nu am spus ceva prea interesant, dar simțeam nevoia să spun cuiva visul meu. Omul e un animal social, nu te poți defini singur, numai împreună cu alți oameni devii om.
Mădălina