Maica Domnului mă ajută împotriva pornografiei [1]
Dragă maică Siluana,
Sunt un băiat de 20 de ani și când eram mic mă uitam la televizor foarte mult. Din nefericire am dat noaptea pe un program în care se dădea un film pornografic și m-am uitat. Apoi a devenit obișnuință. Așa mic cum eram simțeam vinovăție de fiecare dată când se întâmpla. Dumnezeu s-a îndurat de mine și m-a luminat cu, cunoștința adevărului, dar de o vreme bună a început din nou ispita pornografiei și când vine parcă îmi piere voința și mă dau cu totul desfrânării (pe internet). Nu mă recunosc în timpul păcatului... doar după ce îl săvârșesc îmi revin și începe să mă doară că l-am săvârșit. Mă doare până la următoarea dată când vine ispita, apoi din nou cad. Acum după una din căderi mi-am pus icoana Maicii Domnului lângă calculator. Cum sunt student și petrec mult timp la birou mai îmi îndrept privirea spre ea și simt că asta mă ajută. Sper să fie așa și să nu mai cad. Dumnezeu îmi dă atâta belșug de bunătate și eu îi răspund cu atâta necurăție. Ce să mai fac? Să vă rugați și pentru mine vă rog!
P