Acum când iarna e pe ducă,
Ni se încurcă  zilele în așteptări
Ce capăt nu au, parcă,
În viața presărată cu dureri.

Ne  curg adesea lacrimi vii
Din ochi orbiți și inimi obosite,
Ni-s sufletele sfinte poezii
Ce-și strigă minții să le recite.

Și morții știu, acolo-n Cer,
Că ne e greu și ne e dor de ei,
Și pleacă iarna cu-al ei ger
Prin ruga lor-Lumina pentru noi.