Centrul de formare şi consiliere Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil (https://sfintiiarhangheli.ro)


Haiku pentru Maica Siluana [1]

Monahia Parashiva Enache

Te-ai pitit acolo
dincolo de cuvânt și de gând
în tăcerea cuvintelor...

De-abia acum am învățat
să mă joc cu Tine
Nici nu bănuiam cât de jucăuș ești

În dosul lacrimilor
în dosul regretelor
la capătul durerii -
mângâierea Ta lină.

A tăcut și durerea
dincolo de suspinele mele
picură sudoarea Ta, de sânge.

Au tăcut toate gândurile
M-am golit de sinea-mi
În văzduhul rarefiat al rugăciunii
Pogoară Duhul, preaplinul.

Suavă mireasmă de trandafir
Picătură cu picătură sorb potirul
nectarul florilor de mai

Ne-am dat întâlnire
acolo sus pe cruce

Se-aude lin un lin suspin:
O, Dulcea-mi primăvară,
Din nou Te-ai răstignit!


URL:https://sfintiiarhangheli.ro/poezii/haiku-pentru-maica-siluana