Măicuţă Siluana,
Revin pentru a vă spune părerea mea cu privire la cei care nu vor să facă acest seminar, şi anume, eu cred că ei trăiesc cu impresia că făcând acest seminar, ar însemna să-şi "recunoască" numai vinovăţia lor. Cred că nu înţeleg că nu asta înseamnă, nu înţeleg că făcând acest seminar învaţă mai mult să se ferească de anumite capcane, învaţă să nu mai urmeze un anumit tipar la care sunt predispuşi datorită unor anumite traume suferite cândva în viaţa lor. Cred asta pentru că şi eu am simţit prima dată aşa, numai că disperarea îmi era atât de mare, încât eram dispusă la orice recunoaştere, eram dispusă să primesc orice ajutor, să încerc absolut orice, numai să ies cumva la lumină, sau să mă cufund mai adânc, nu mai conta ce se întâmpla. Ştiu numai că nu mai puteam îndura suferinţa. Abia după ce am început seminarul am început să înţeleg în ce constă "vinovăţia" mea, dar mai ales am învăţat că am vinovăţii de care nu mai trebuie să mă simt vinovată. Nu ştiu dacă am exprimat bine ce am vrut să spun, dar am simţit nevoia să spun ce am simţit eu.

Cu multă dragoste şi recunoştinţă, de data aceasta faţă de dumneavoastră, dar şi de acest seminar (dacă se poate spune aşa), pentru că m-a salvat. Deşi aparent nu s-a schimbat nimic în viaţa mea, de fapt s-a schimbat totul, nu pot să spun câtă bucurie am în suflet, mă uit pe fereastră şi mă bucur de lumină, şi deşi nu mai sunt tânără, simt că abia acum încep cu adevărat să trăiesc, şi simt că dacă am grijă am să trăiesc veşnic în bucuria asta... Poate e pretenţios ce spun, dar aşa simt.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pentru acest seminar!

S.