M-am mâhnit şi mi-am zis că nu am meritat Împărtăşania! [1]
Hristos a înviat!
Încep prin a vă spune că am reuşit cu mare greutate să mă împărtăşesc (de fapt nu cred că aş merita vreodată, însă cu mila Domnului se pare că s-a întâmplat)! La Mânăstire! (mi-a dat duhovnicul dezlegare să mă mărturisesc la un călugăr şi dacă primesc binecuvântarea să mă împărtăşesc!) Duhovnicul era foarte bolnav şi nu mai era în dispoziţia de Spovedanie, deci mi-a dat voie! În momentul acela de împărtăşanie, exact în noaptea Învierii (pentru câteva secunde), am simţit ceva incredibil! Parcă eram numai eu şi biserica! Văzând cum linguriţa îmi ajunge în faţă, parcă îmi venea să plâng, de bucurie! A fost o bucurie mare de tot! O uşurare! O luptă câştigată! După aproape opt ani de zile, mă împărtăşesc cu adevărat!
Până aici totu' bine! Dimineaţa, după ce m-am împărtăşit, am mâncat cu toţii şi apoi ne-am dus în cameră! Însă eram foarte obosit! Parcă prea obosit! Ajungând în cameră, am început să simt o stare ciudată de excitaţie, fizică! Da, ştiu, e foarte ciudat! Tocmai după Împărtăşanie! Foarte ciudat! Şi la Mânăstire! În fine! M-am culcat! Nu-mi aduc aminte să fi visat ceva în noaptea aceea, a Învierii, însă dimineaţa mi-am dat seama că avusesem o "poluţie nocturnă", dat fiind faptul a ceea ce am "văzut" dimineaţă!
M-am mâhnit şi m-am întrebat apoi cum e posibil una ca asta! Având în mine Sângele şi Trupul Domnului!
În noaptea următoare, tot la Mânăstire! Mai grav! Poluţie nocturnă! Însă mai dezastru! Căci avusesem vis erotic scandalos de nefiresc, oribil şi murdar, drăcesc, imposibil să descriu sau să dau cel mai mic detaliu! Iar mă întreb: cum de e posibil aşa ceva? M-am mâhnit şi mi-am zis că nu am meritat Împărtăşania! Deşi am vorbit cu Părintele (călugărul) mai bine de o oră când m-am mărturisit!
Ajuns acasă parcă mintea mea a luat-o iar razna!
Mă lupt cu greu dar parcă uneori sunt învins şi sleit de putere şi deznădăjduit! Ce părere aveţi despre ce mi s-a întâmplat? Aştept cu nerăbdare şi Împărtăşania următoare!
Sper că lucrurile vor sta altfel!
Doamne ajută Măicuţă! Dumnezeu să vă dea sănătate!
Sergiu