Măicuţă,
Am aşteptat o lună mesajul, mă tot uitam în Inbox şi mă întrebam de ce nu mai apare, apoi, la un moment dat, m-am gândit să verific şi celălalt compartiment al mailului meu, şi am găsit mesajul aici, ce-i drept mai târziu, dar mă bucur că e aici şi că mi-aţi răspuns.

Când eram mică aveam anumite abilităţi. Puteam să percep atunci când celor la care ţineam nu le era bine, când îmi ascundeau ceva sau erau în pericol. Aş spune o intuiţie bună. Cu timpul n-am mai reuşit să mai simt atât de bine.

Acum se apropie sfârşitul de an universitar, iar eu îmi caut de lucru. Interviuri peste interviuri, mai am două - trei examene şi practica.

Anul ăsta, deşi m-am străduit cât am putut, totuşi nu cred că am fost atât de bună pe cât trebuia să fiu, şi probabil voi repeta anul II, cu alţi 20 de colegi care au şi ei probleme. Noi am intrat în anul I în jur de 80 de oameni, în II au trecut 50, iar în III vor trece maxim 30 dintre noi. E ilustrarea vorbei: "mulţi chemaţi, putini aleşi". Însă important e să perseverezi.

Încerc să nu mă mai gândesc la multe lucruri, încerc ca viaţa mea să fie simplă: rugăciune dimineaţa, seara, muncă, şcoală, cărţi, biserică, sport şi cam atât. Vocea încă o mai aud, şi o voi auzi mult timp de aici înainte. Dar mă doare când oamenii îmi spun că am nevoie de control psihiatric, că sunt paranoică şi instabilă, pentru că ştiu că am problema asta şi mă rănesc cuvintele lor.

Cam atât pentru acum.

Domnul să ne aibă în pază şi vă mulţumesc mult că mi-aţi răspuns!

Elena Teodora