Doamne ajută!
Am citit o carte despre creierul uman în care se spunea că toate sentimentele umane au un corespondent chimic. Am considerat mereu că emoțiile, sentimentele sunt mai presus de ființialitatea noastră, că sunt niște stări pe care le are sufletul iar corpul le resimte. Mă întreb de ce atunci trebuie să avem un corespondent și în trupul fizic. Dacă e așa, atunci mai există oare stări pe care le simțim direct cu sufletul? Sau (să-mi fie iertată întrebarea) și plăcuta durere din piept pe care o avem atunci când ne rugăm e datorată tot unor reacții chimice? Sau (îmi dau tot eu răspuns) suntem de fapt o umbră a sufletului nostru, suntem un înveliș așa de gros peste suflet încât nu mai simțim nimic direct de la el, nici măcar nu mai suntem conștienți de existența lui, de diferența dintre trup și suflet, iar atunci lui Dumnezeu I S-a făcut milă de noi și ne-a dat să gustăm un pic din trăirile sufletului măcar fie ele chiar și niște reacții chimice grosiere.
Ciprian
Dragul meu Ciprian,
Chimia, trăirile și sentimentele noastre sunt câteva din delicatele corzi ale ființei umane capabile să prindă, să simtă și să redea iubirea din graiurile neauzite ale lui Dumnezeu către și pentru om și lume. Sentimentele nu sunt mai presus de „ființialitatea” noastră, ci chiar o dimensiune, o componentă a „substanței” sale. Nu există nici o mișcare a sufletului fără o componentă în trup. Sufletul nu are existență dezîncarnată. Experiențele din afara trupului sunt, toate, legate de condiția de muritor pe care o avem prin cădere. Nu poți cânta o melodie fără trup sau fără un instrument muzical. Durerea vine de la felul în care cânți sau îți acordezi instrumentul. Dacă simți o dezamăgire la gândul că dulcea durere din piept din vremea rugăciunii e simțită cu inima de carne, e semn că nu ți-ai acordat, încă, inima de carne la voia lui Dumnezeu Care ne-a creat cu trup și suflet pentru a ne oferi dumnezeirea în acest locaș. Dumnezeu Fiul nu S-a întrupat ca să ne smulgă din trup, ci ca să ne înalțe cu trupul la condiția de fii în Fiul!
Când citești despre trăirile sfinților în duh, despre stările duhovnicești izvorâte din răpirile Duhului Sfânt, nu te grăbi să le cauți înțelesuri psihologice, raționale sau să le compari cu trăiri de ale noastre. Și nici să le disprețuiești pe acestea. Acolo se întâmplă „lucruri” care încă nu s-au suit la mintea omului și care sunt și ele doar pregustări, pentru că adevărata lor trăire se va împlini după Înviere, când vom fi vii și în trupul nostru. Acum, dintre muritori, doar Maica Domnului a atins această condiție pentru care Biserica trăiește clipă de clipă durerile nașterii. Și tu ești mădular al acestei Biserici! Și tu trăiești aceste chinuri în credința și nădejdea celor făgăduite și deja arătate celor ce au urechi de auzit și ochi de văzut!
Acum, important pentru noi cei ce ne nevoim sau chinuim pe Cale, este să fim credincioși chemării lui Dumnezeu întipărită ca dor nestins în chiar carnea inimii noastre, și să nu uităm nici o clipă că noima, rațiunea trupului nostru este să devină Templu al Duhului Sfânt și alăută a Sa!
Numai așa vom și birui ispitele „de-a stânga” și pe cele „de-a dreapta” și vom înainta cu smerenie, răbdare și bucurie pe Calea cea strâmtă care ne duce în Viața cea Veșnică. Adică în Viața cu și ca Dumnezeu!
Cu dragoste și rugăciune,
Maica Siluana