Lumea aceasta este un zbucium fără sfârșit. Eu am nevoie ca să ma iert pe mine pentru ca să mă liniștesc. Avea dreptate poetul Eminescu când scria: „ca să pot muri liniștit, pe mine, mie, redă-mă...”. Eu sunt un om păcătos care fac păcate în fiecare zi. Oare de ce a fost lăsat omul pe pământ dacă el este supus greșelii și păcatului? Mie îmi vine să cred că omul oricât s-ar lupta de mult cu păcatul și ÎL va chema în ajutor pe Dumnezeu, el - omul nu va scăpa de greșeli și nici de păcate. Este un fel de muncă a lui Sisif în care omul care se pocăiește se forțează să urce păcatele lui la Dumnezeu și așa să le spovedească, iar după ce le-a spovedit, vine diavolul și prăvălește sufletul nefericitului om din nou în adâncul păcatului. Nu se aseamănă aceasta cu munca lui Sisif făcută de sufletul nefericitului creștin? Eu am scris „nefericitul creștin” pentru că vreau să vă adresez o întrebare: Cine este fericit? Omul, mă îndoiesc pentru că el este supus greșelii și păcatului. Dumnezeu, da, El este fericit pentru că El - Dumnezeu este perfect. El nu este supus greșelii sau păcatului. Un prieten dintre ai mei îmi spunea că un om nu poate intra în iad fără voia lui, fără consimțământul lui. Eu însă vreau să vă întreb: Dacă un om: copil, tânăr sau bătrân a fost abuzat sexual, sau a fost agresat în orice fel, este băgat într-un iad feroce datorită victimizării lui din partea agresorului și el - adică victima nu reușește, nu - că nu vrea, am scris nu reușește să-l ierte pe agresor, atunci el - adică victima va trai în iadul pe care a fost obligat să-l trăiască și în eternitate??? Pentru că spune Domnul Nostru Iisus Hristos: „dacă voi nu veți ierta din inimă aproapelui vostru, atunci nici Tatăl Vostru Cel din Ceruri nu vă va ierta greșelile voastre”.
Și eu vă întreb, ce puteți să-mi răspundeți în acest sens?
Gabriel
Dragul meu Gabriel,
Cine este fericit? Omul care crede și lucrează fericirea pe care ne-a dăruit-o Mântuitorul și ne-a învățat ce este ea și cum se obține și cum se păstrează în „Predica de pe Munte”! Fericirea de acolo e legată, e cauzată de făgăduințele lui Dumnezeu și de credința nostră în ele, și nu de cele ce ni le-au făcut oamenii... E grea trecerea asta de la logica lumii la cea a lui Hristos. E o adevărată moarte, dar merită să ne chinuim să o facem pentru învierea ce vine prin ea...
CA să poți înțelege și accepta cele despre care îmi scrii, Gabriel drag, ai nevoie ca mai întâi să înțelegi că Dumnezeu nu aruncă în iad pe nimeni. Omul singur alege iadul dacă vrea. În exemplul tău, copilul abuzat, nu va ajunge în iad pentru că n-a putut să-și ierte abuzatorul, ci pentru că a ales ca după aceea, să se abuzeze în continuare pe sine și, apoi, pe alții din jurul său, cu o putere pe care a primit-o de la cel care l-a abuzat pe el! Ca să iasă din acest lanț ucigător, victima are nevoie de Dumnezeu. Are nevoie de mila lui Dumnezeu, de iertarea Lui, de putere de la El ca să ierte ce a pătimit și să lucreze poruncile spre viață și bucurie.
Un creștin , copil drag, nu este fericit pentru că nu mai greșește sau nu mai păcătuiește, ci pentru că se știe iubit de Dumnezeu și crede că El lucrează la vindecarea sa. Atenția lui nu mai este îndreptată spre sine, ci spre Domnul și cuvintele Lui! Cu ele se va hrăni, de la ele va lua putere, prin ele se va ocroti de cel ce-i sugerează că nu poate să facă poruncile.
Un copil abuzat are nevoie să iasă din „logica ucigașă” a urătorului de oameni care ne aruncă în „certitudinea” că ne așteaptă iadul și să intre în logica lui Hristos Care spune: „veniți la Mine toți cei osteniți și răniți și abuzați și Eu vă voi odihni, vă voi vindeca și vă voi da puterea să deveniți ca Mine!” Caută la El mângâiere și iubire, orice ai face până te vindeci. Nu face eforturi de vindecare fără El. Fă tot ce te învață Biserica, atât cum poți tu, pentru a fi cu El, pentru a-L avea în tine și cu tine, hrănește-te cu El și El va lucra celelalte de care ai nevoie. Iar de nu vei reuși, să nu deznădăjduiești, ci să spui: „Doamne, Tu cunoști inima mea și neputința mea! Ajută-mă cum știi! Fie voia Ta!”
Mult folos vei avea Băiatul meu iubit, dacă vei face mereu pașii care ne învață iertarea și ieșirea din iadul deprinderilor noastre pătimașe ascultând de părintele tău duhovnic și respingând gândurile de deznădejde.
Cu dragoste și respect și încredere,
Maica Siluana