Mult iubita mea Măicuță,
Seminarul acesta a fost revelația vieții mele, a fost trezirea mea, a fost adevărata mea naștere. Vă întrebam cu lacrimi și cu revoltă și cu neînțelegere de ce am aflat așa târziu că, de fapt, esența a toate constă în a binecuvânta: pe noi înșine, gândurile noastre, pe ceilalți, florile, tot ce există!
Răspunsul e cert: toate până acum au fost doar o pregătire pentru a ajunge la acest moment.....
Ne spuneați la toți să facem mereu și mereu liturghia lăuntrică și să acordăm o oră pe săptămână ca să o facem mai pe îndelete. Întrebarea mea e: pentru mine, duminica, Sfânta Liturghie reprezintă centrul vieții mele, reprezintă TOT și în cadrul ei, mai exact și mai adânc, în timpul epiclezei, aduc acolo, pe altarul de jertfă, toate lucrurile, durerile, tooot.. Și mă simt reînnoită de fiecare dată. Apoi în timpul săptămânii, încerc să binecuvântez cât mai mult.
E oare suficient?? Sau trebuie NEAPĂRAT să fac o altă zi din săptămână, în afară de duminică, liturghia lăuntrică??
În rest, iubită și binecuvântata mea măicuță, trăiesc minuni mereu și mereu după acest seminar plin de har! Eu care trăiam iadul cu părinții mei, chiar și la distanță, etc, azi sunt alt om. În primăvară am fost acasă, după un an jumate și totul e ALTFEL.
Dar nu că ei s-au schimbat, ci pentru că eu m-am schimbat datorită Sfântului Duh! Și sunt conștientă c e doar ÎNCEPUTUL schimbării mele, ce va urma va fi mult mai deplin!
Am uitat să vă spun încă ceva foarte important; ultimul meu mesaj datează din octombrie 2009, perioadă în care scriați pe site că sunteți câteva zile la racla cuvioasei Parascheva, unde ne vom întâlni toți în rugăciuni! Eu până atunci nu citisem acatistul Cuvioasei prea mult, dar aveam oarecare evlavie datorită prietenilor din ASCOR care au fost la Sfintele Moaște.
Și de atunci, iubita mea Măicuța, din acea perioadă ff tulbure pentru mine și C - cauze exterioare, serviciu etc -, când mi-ați spus CĂ NE VEȚI PURTA ÎN RUGĂCIUNE PE AMÂNDOI, m-am apropiat ff mult de Cuvioasa Paracheva, și asta datorita mijlocirii dumneavoastră!!
Și, în plus, Cuvioasa se află acu la mare cinste în căsuța noastră!! Și o iubim mult!!
Apoi încă ceva: ați spus o dată pe site că noi suntem misionari în felul nostru, în legătură cu seminarul. Iată că azi am vorbit cu cea mai bună prietenă a mea de care mă țin de o jumătate de an să se apuce de seminar; și ieri după ce a început să citească întâi din „Labirintul codependenței”, a făcut o criză evidentă! S-a simțit fff rău fizic, i se părea că totul în jur i se prăbușește pentru că se regăsea cu TOTUL în carte! În plus, îi era și teamă! Cu ajutorul lui Dumnezeu am liniștit-o, am asigurat-o că e începutul unei vieți noi! Acum mai rămâne C. în prim plan să se apuce o dată de seminar, înainte de a intra în Taina Nunții!!
Datorită rugăciunilor dumneavoastră, cu ocrotirea Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, cu rugăciunile Sfintei Cuvioase Parascheva, Sfântul Dimitrie Basarabov, Sfântul Nicolae, Sfântul Nectarie, Sfântul Spiridon, Sfântul Serafim de Sarov, Părintele Arsenie Boca și ale tuturor Sfinților ne vom căsători pe doi octombrie! Să ne purtați în rugăciune, vă rog!
Dumnezeu cel Bun să vă aibă în paza sa, Maica Mea!
Cu drag și dor și eternă recunoștință,
Andre
Mulțumesc mult, Copile drag!
Da, e bine cum lucrezi liturghia lăuntrică, și e deajuns cum faci. De fapt, de acum, nu mai e nevoie sa faci după o rânduială exterioară, pentru că, din ce spui, viața ta e centrata pe această liturghie și o vei face simplu, asa cum respiri. Și tot ce vei face și trăi va fi simplu pentru că vei fi conștientă de taina vieții tale și de prezența lui Dumnezeu în ea. Asta e taina omului: să fie mereu și pretutindeni cu Dumnezeu, să-L primească pe El și să se ofere Lui!
Da, prietena ta are dreptate. Frica ei este justificată și e atât de important că te are în preajmă ca ajutor și martor viu al trecerii prin ea către Bucurie. Da, mulți oameni se îngrozesc aflând ca viața lor e clădită pe temelii de spaimă și de „jertfe” inutile, că și-au „vândut sufletul” ca să fie iubiți, acceptați, interesanți, mai buni sau mai răi decât alții, dar luați în seamă ... Și, rezultatul? O cutremurătoare lipsă de iubire și tandrețe atât în jur cât și în suflete. Fiecare așteaptă sau pretinde ca lumea să se schimbe, ca „cineva să vină și să facă ceva, că așa nu se mai poate” ...
E atâta durere, deznădejde și tristețe dincolo de vacarmul petrecerilor și distracțiilor care par fără început și sfârșit ...
Ce se mai poate face?
Să auzim chemarea Celui ce ne cheamă de două mii de ani: „pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor!”
Din păcate, oamenii care supraviețuiesc negându-și profunda nefericire se tem de pocăință mai mult decât de suferința pe care o trăiesc și cultivă. Se tem din neștiință pentru că noi, cei ce ne-am pocăit, nu suntem martorii Bucuriei care vine prin ea, nu devenim misionarii ei. Așa, îi lăsăm s-o propovăduiască pe cei ce amenință cu chinurile apocaliptice și cu cele veșnice, fără a ne putea spune ceva despre Bucuria pe care o refuzăm fugind de Dumnezeu.
Cine să aleagă pocăința când cei ce o propovăduiesc sunt aprigi, furioși, încruntați, sau mieroși și impersonali?
Cine nu vede, dincolo de vorbele lor, aceleași chinuri și suferințe de care unii au ales să fugă prin trecătoarele dar ucigătoarele plăceri ale păcatelor?
Și cine să se mai pocăiască în aceste condiții? Poate cei care, chinuiți de spaime, rușini, vinovății ascunse adânc în bietul lor suflet și roși de resentimente pentru cei ce par fericiți, aleg să se „mângâie” cu gândul la un Dumnezeu răzbunător care nu mai poate scăpa de rău, decât distrugând întreaga omenire în afară de cei câțiva „aleși”, care se cred ei ...
Așa că mare îmi este recunoștința pentru ce faci tu, acolo unde ești! Cu delicatețe, dar cu perseverență, să fii mereu un om în calea celor ce încă mai caută fericirea și să mărturisești „tot ce ți-a făcut ție Domnul”!
Cu mult drag și rugăciune,
Maica Siluana