Dragă Măicuță,
Fiți binecuvântată!
Mă gândesc uneori dacă pe dumneavoastră vă întreabă cineva ce vă doare, ce vă frământă sau de ce aveți nevoie. Cu timp și fără timp sunteți alături de noi, cei egoiști și împrăștiați. Și apoi înțeleg că aceasta trebuie să fie iubire. Ce frumos este să simți că cineva care nu te cunoaște chiar te iubește. Ce frumos!
Și pentru că mă iubiți și vă faceți timp pentru mine aș vrea să întreb cum pot scapă de chinul sufletesc prin care trec de foarte mulți ani. Mă luptă cumplit gândurile de hulă împotriva lui Dumnezeu și tot ce ține de El. Au venit dintr-o dată, când nu mă mai rugam pentru că am lenevit și de atunci...
Am luptat cu ele mult, am deznădăjduit, am crezut că n-o să am iertare, un gând viclean mă îndemna la sinucidere, dar am luptat și când nu mai puteam îndura luam în mâini icoana Maicii Domnului și mă rugam cu disperare și lacrimi până la epuizare să nu mă lase. Mă duceam la duhovnic la două-trei zile atunci și-mi cerea să nu-mi pierd nădejdea, dar atacul revenea și mai înfricoșător. După un timp s-a mai liniștit. Mă simțeam cea mai păcătoasă de pe pământ și mă minunam că Dumnezeu mă suportă. Am trăit totul în tăcere pentru că am familie și n-am vrut să sufere copiii și soțul. Ai mei nu știu nici acum nimic, nu ar înțelege. Nu sunt nebună, ci doar bolnavă sufletește, cred. Maica Domnului mi-e mamă și mă ocrotește, o simt, dar mie nu-mi trece de tot. Mă luptă gândurile la rugăciune, la Împărtășit, la cântările bisericești, la tot ce ține de Dumnezeu. Din când în când se așterne o pace... și e bine tare.
Am găsit de curând Scara de Sfântul Ioan și am citit despre gândurile de hulă, dar nu înțeleg bine. Mă ajutați?
Dumnezeu să vă dăruiască pacea Lui!
Maria
Fii binecuvântată, Maria mea dragă!
Da, te iubesc, dar nu fără să te cunosc. Nu te cunosc în felul acela de a te re-cunoaște pe stradă, ci altfel. Când citesc ceva de la cineva îl și cunosc, adică mă nasc cumva împreună cu el în mine. Tu ești în mine, cum nu ești în tine sau în altcineva. Nu e o imagine, ci o prezență, care poate fi mai vie sau mai estompată, după cum vii, mai rar sau mai des la întâlnire... Nu știu să spun în cuvinte cum e asta, dar știu cum e în mine... Și nu e de la mine, ci darul lui Dumnezeu... Și nu așa, un dar, printre celelalte daruri, ci un dar precis, pe care știu și când și unde l-am primit. Mesajul tău mi-a readus în minte momentul cu multă putere. Poate că Domnul vrea să ți-l povestesc, sau să vi-l povestesc, deși cred că l-am mai spus și altă dată: Traversam pe o trecere facultativă de pietoni, o stradă cu șase benzi de circulație rutieră și cu un refugiu cu trandafiri pe mijloc. Eram pe refugiu și așteptam un moment prielnic pentru a trece și cea de a doua jumătate a străzii când m-a năpădit, adlitteram, o durere totală, în trup și în suflet, paralizantă. Nu puteam nici măcar să respir, dară-mi-te să mă mișc. Cred că a durat câteva secunde în timpul cronometrabil, dar în realitate a durat o veșnicie. Întrebam, fără gând: „Doamne, ce este?” și am primit, fără cuvinte, în inimă: „E durerea Mea pentru tine, pentru voi, pentru fiecare om...”
Asta a fost tot!
N-am mai simțit niciodată acea durere, dar ea e în mine și mă ajută să-mi duc, să-mi trăiesc durerile, oricât ar fi de mici sau de mari și fie că sunt ale mele sau ale celor care-mi ies în Cale...
Revenind la tine, Maria mea, cred că ți-ar fi de mare folos să lucrezi Seminarul iertării multă vreme, până ce vei intra în „umbra morții” din tine și vei duce acolo Lumina pe Care o iubești și Care te iubește! Eu altă cale nu știu, acum, dar Domnul te va călăuzi pe ea dacă este mai bună pentru tine.
Până atunci, când apar gândurile, tu să spui, sau să citești o hârtie pregătită dinainte: „Doamne, Tu știi inima mea!”. Ai nevoie să descoperi că ești mai mult decât gândurile tale, și că Domnul citește inima și nu doar gândul și că numai El știe cu precizie ale cui sunt gândurile care ne trec prin cap...
Și, mai ales, că nu te iubește pentru că gândești frumos, ci pentru tine! Tu, așa cum ești, ești prețioasă pentru El!
Poate că judeci oamenii și crezi că unii n-ar merita sa fie iubiți de Domnul din cauza răutății lor? Poate crezi că s-ar cuveni să faci mai multe?
Da, să faci mai multe dacă poți, dar nu ca să fii iubită, ci ca să-i slujești pe cei ce nu pot sau nu vor sau nu știu să facă acele multe...
Cu dragoste și încredere,
Maica Siluana