De ce nu pot să plâng pentru păcatele mele? De ce am inima uscată? De ce nici o lacrimă nu-mi dă Domnul pentru a-mi potoli dorul după El? Sunt, oare, pierdută? De ce trebuie să trăiesc în fiecare zi cu iadul din mine, să descopăr în fiecare clipă că sunt mândră, rea, invidioasă, clevetitoare? Când îmi va da Domnul și mie odihnă? Când îmi arăta pacea Lui și va trimite mila Lui?
De ce, Maică, Domnul întârzie să mă mângâie? Vreau și eu o picătură de har să știu că mi-a întins o mână.
Domnul nu mă vrea așa păcătoasă, îi vrea doar pe cei aleși? De ce nu vine și la patul meu, că sunt bolnavă, ca să mă ridice?
Vreau și eu lacrimi, vreau și eu să plâng topindu-mă în dragostea Lui. Ce să-i ofer Domnului, ce să-i promit ca să mă vindece?
Domnul și Maica Domnului să vă dăruiască bucurie și dragoste nemărginită,
Daniela
Draga mea Daniela,
Inima uscată este simptomul lipsei de pocăință.
Domnul ne anunță că nu putem intra în Împărăția Sa, care este „în noi”, în inima noastră fără pocăință. Oare, tu, cum te pocăiești? Ce înțelegi prin pocăință?
Abia după ce mă vei ajuta să înțeleg asta poate voi reuși să-ți răspund la întrebări, deși nici atunci nu cred că voi reuși pentru că nu există răspuns valabil la întrebarea "de ce?". Orice răspuns la această întrebare, va putea fi urmată de un „Da, dar... de ce...?”
Încearcă, suflet drag, să intri în tine însăți, în locul acela în care îți simți „inima uscată” și rămâi acolo în tăcere. Nu fugi în întrebări, justificări, acuzări, pretenții sau făgăduințe, ci taci și privește și ascultă atentă acea inimă uscată. Privește-o și ascultă-i tăcerea și uscăciunea și adu-ți aminte că Domnul te vede și te simte acolo, în acel ascuns al tău.
Te aștept cu dragoste și încredere și rugăciune,
Maica Siluana