Mult prea dragă măicuță Siluana,
Am înțeles faza cu răzvrătirea!! Nu e decât o momeală a diavolului ca să Îl pierdem pe Dumnezeu! Dar știți ce tare mă chinuie!?? Uneori când încerc să mă rog sau simplu să vorbesc cu El, inima mea are niște așteptări grandioase de la Acel Om din icoană, care mă tot privește atât de fix, și atât de blând, și totuși atât de tăcut...!! Și mă enervează tăcerea asta, ce tot atâta tăcere!!! Poftim comedie... cum să răspundă... unui așa om mândru ca mine!? Și totuși... și totuși... mi-a vorbit... Omul... din icoană, dar nu în icoană, ci în piept mi-a vorbit. După ce m-am răzvrătit și Îi ceream ajutorul mărturisindu-i neputința mea... mi-a adus mângâiere, bucurie. Și am citit Acatistul Sfântului Duh în pace... MINUNAT ESTE DOMNUL! În schimb văd și eu cât e de dificil să suporți răzvrătirea... chiar și atunci când Îl chemi pe Domnul, dar după răbdare, vine izbăvirea. O întărire în plus împotriva răzvrătirii e citirea Bibliei, care îmi dezarmează cu Cuvântul ei sfânt... orice închipuire a mea sau orice părere a mea despre Omul din icoană, atât de indiferent aparent! Și știți ce e penibil?? Că de fiecare dată mă prinde cu mâța în sac Dumnezeu răzvrătindu-mă și cerându-I să mă ajuteeee, și vine atât de ușor, tiptil, tiptil și mă trimite la rugăciune, la citit biblia, la făcut treabă, și uite așa nah, diavolul pleacă cu buza umflată... dar nu pentru că eu aș face ceva, ci pentru că El prin mine lucrează și biruie toate oceanele de egoism care-mi cântă atât de tentant, ca-n rai aproape: Eu pot... și singur!
Cu drag și cu recunoștință,
I
Dragul meu Copil,
Mulțumesc mult pentru curajul și acuratețea mărturiei tale și pentru felul în care te lupți pentru a-ți birui împotrivirea.
Eu, acum, aș vrea să te mai învăț doar un aspect: Tu, eu, noi oamenii așezați în fața Omului din icoană, cum spui, așteptăm de la El să ne îndeplinească nevoi ce nu ne pot fi împlinite decât de oameni, de semenii noștri. Acest Om este Dumnezeu și ne oferă Harul Lui dumnezeiesc, dumnezeirea Lui ca să ne umplem și noi omenitatea cu ea și, astfel, să ne împlinim nevoile omenești. Acest Om Dumnezeu nu ne poate oferi energii create, energiile „pur omenești” prin care ne consolăm noi în cadrele „dobitocești” ale căderii. Când începem să ne lepădăm de păcat, de patimile care ne dădeau iluzia unei existențe vii, rămânem cumva într-un gol până învățăm să ne lărgim inima și mintea după Duhul Lui. În această perioadă avem nevoie de o hotărâre fermă și silire pentru a beneficia de întărirea care ne vine prin asceză. Și, vom descoperi, așa cum ai descoperit și tu, că lupta nu e atât de grea cum ni se prezintă. Doar să avem acea minte înnoită care ne ajută atât să acceptăm că fără Domnul nu putem face nimic, cât și faptul că nici El nu face ce are de făcut dacă nu-I cerem, dacă nu-L primim... Da, El ne cunoaște nevoile, dar nu vrea să ne transforme în iarbă care are nevoie de lumină...
Cere în rugăciune și ceva smerenie!
Cu drag mult și rugăciune și binecuvântare,
Maica Siluana