Preascumpă Măicuță!
Stau și mă întreb: oare să fi lăsat Dumnezeu proiecția ca pe un fel de sistem de autoaparare (supraviețuire) al nostru? Sau e cea mai mare înșelăciune și batjocură a diavolului la adresa noastră, având în vedere enorma risipă de energie ce rezultă din timpul în care chiar credem în proiecțiile noastre? Sau Dumnezeu permite să trăim în această înșelare în ideea, că smerenia noastră din momentul trezirii să fie pe măsura așteptărilor Sale?
Știți când am simțit cea mai mare eliberare din viața mea? În momentul în care am înțeles nu atât faptul că eu nu am iubit pe nimeni niciodată , cât faptul, că eu "iubeam" până la durere ceva ce nici n-a existat vreodată! Asta da lecție!
Abia acum înteleg de ce îmi poruncește Dumnezeu să nu îmi fac chip cioplit ca să nu mă închin lui!
Măicuță, n-a rămas nimic din mine, decât un biet observator, care Îl urmăreste pe CEL CE IUBIRE ESTE!
El, Dumnezeul și Mântuitorul nostru să fie lăudat, slăvit și binecuvântat și să vă răsplătească pentru ascultare!
Vă sărut manuțele cu recunoștință,
Kati
Copila mea dragă,
Proiecția e o boala a minții omului vechi, a omului care a ales să asculte sfatul vrăjmașului diavol și să caute îndumnezeirea fără Dumnezeu. Ca orice boală este o rea funcționare a unei puteri sufletești bune care nu a mai fost capabilă să lucreze bine fără harul lui Dumnezeu.
Pentru omul care e centrat pe supraviețuire, această lucrare a minții căzute este de folos. Dar omul nu a fost creat de Dumnezeu ca sa supraviețuiască ducând o viață ca a necuvântătoarelor, ci ca să fie viu ca Dumnezeul Cel Viu. Așa că, pentru creștinul care dorește dobândirea asemănării prin mijloacele mântuitoare dăruite de Dumnezeu în Biserica Lui, vindecarea minții și a întregii firi include și această lucrare. Dacă ne mai folosim de ea cât suntem încă prunci neștiutori, pe măsură ce creștem și devenim responsabili de răspunsul pe care Îl dăm iubirii lui Dumnezeu, ne lepădăm de ea. Nu este ușor, dar harul lui Dumnezeu lucrează cu cel care se încredințează Lui. Lucrarea omului este să primească lucrarea lui Dumnezeu și nu e ușor. Nu e ușor pentru că e nevoie de smerenie și de multă osteneală ca să învățăm să ne lepădăm de noi, de atitudinile distrugătoare dictate de eu pot și singur, sau eu vreau altfel, sau eu nu merit...
Da, Kati drag, cum profund mărturisești, o dimensiune a tragediei omenești este tocmai faptul că-și irosește viața iubind până la durere ceva ce nici nu exista! Iată cum devine omul nu doar victimă, ci și colaborator al tatălui minciunii. Iată de ce eliberarea pe care o trăiești este atât de mare.
Mulțumesc eu, copila mea dragă, pentru dragoste și ascultare!
Cu drag mult în Domnul și rugăciune,
Maica Siluana