Despre Cruce - ce cred eu [părere formată după mai multe auzite și citite...]. Că nu contează care e calea, numai că nu e o cale dinainte stabilită, deci nimeni nu ne poate arăta care e crucea... nu există un drum bun cu siguranță și gata, dacă îl identificăm mergem sigur în rai... a, nu, nici pe departe asta. De fapt, pe oriunde am lua-o, important e să fim cu Domnul, că El e cu noi, indiferent de ocolul nostru, mai mare sau mai mic... deci dacă noi zicem: Doamne, o iau pe aici, El zice bine, și vine cu noi. Apoi noi zicem: m-am răzgândit, o iau pe dincoace, El zice, Bine, copilul Meu, dacă tu vrei așa, și vine cu noi pe acolo... și tot așa de câte ori ne răzgândim noi [și de câte ori nu o facem!!]... Deci ideea e că Domnul merge cu noi oriunde [pentru că ne iubește nelimitat și necondiționat] și noi alegem calea pe care vrem. Sigur că asta implică foarte multă responsabilitate, deci de multe ori ne dorim ca altcineva, fie și Domnul, să fie de fapt responsabil, să ne arate care e calea cea bună pentru a ne mântui noi sută la sută. Și asta pentru ca la o adică să zicem: Tu mi-ai zis să o iau pe aici... deci cumva să nu ne asumăm noi... Nu, noi trebuie să ne asumăm TOTAL pe unde o luăm... și uneori ne place să o luam direct printre mărăcini, decât pe drumul lin și curat, dar nici aici Domnul nu ne lasă, NE DĂ POSIBILITATEA SĂ NE MÂNTUIM fie și pe aici, numai SĂ VREM și noi asta... deci și pe drumul întortochiat și strâmt ne putem mântui, numai să FIM CU EL... și de fapt ideea e că Crucea a purtat-o o dată Hristos, noi acum nu mai trebuie să îi ducem povara, trebuie doar să apelăm la El, care a purtat-o deja... până la urmă dacă ne încăpățânăm să o vedem, să o contemplăm [o pot duce, nu o pot duce... mă mai gândesc, poate nu acum, poate mai încolo, poate după ce mă mai întăresc... etc... care nu sunt decât scuze... dar fac și ele parte din asumarea crucii] poate că o să ajungem la final și să ne dăm seama că am mers paralel cu ea... nu știu.
Și apoi nu există o cale sigură de mântuire, tocmai asta trebuie cumva să ne asumăm, că poate am luat-o total greșit... și?? și ce? dacă sunt cu El? E un risc mereu, și nevoia aia de siguranță sută la sută e o nevoie nesănătoasă pe undeva... în general omul care nu e ancorat sută la sută în Hristos vrea această siguranță, mai mult sau mai puțin [și doar sfinții sunt ancorați total în El [aici poate greșesc]... și până la urmă ce dacă greșim drumul dacă El ne dă posibilitatea chiar și pe acolo să ne mântuim?? Să transforme El greșitul meu în bine? Că la El se poate orice, chiar și imposibilul, chiar și din cei mai mari păcătoși El a făcut sfinți, și asta după ce fuseseră ce fuseseră [și pentru mine exemplul cel mai frumos posibil, dar frumos cu adevărat, e Sfânta Maria Egipteanca, deși sunt atât de multe... sute...]...
Și aici poate intervine cel mai frumos paradox al Ortodoxiei, și anume: fără Mine nu puteți face nimic / totala noastră libertate [Taina libertății totale pe care ne-a acordat-o Hristos]... Cum vine asta (încă nu am înțeles total, dar mă bucur de... neînțeles :))??? ori nu pot nimic fără Tine, ori eu sunt total responsabil...?
Sunt total responsabil să Îl aleg pe El Care poate totul... e o Taină, desigur.
Dar e mai ușor să ți se dea cumva mură-n gura, na, ia de cară, asta e crucea ta, dar ar fi cam total lipsit de farmec să ni se pună în brațe, ceva de genul: pentru asta ai fost tu programat, îți place, nu-ți place, asta e pentru tine, asta vreau Eu de la tine, fă, și o să îți fie bine, nu faci, o să suferi... Nu, pentru că putem să devenim cât mai mult, nu suntem limitați [nici în sus, nici în jos (?)] de nimic, de nicio piedică, și noi decidem unde ne oprim... și ne putem opri undeva mult sub nivelul de care am fi capabili, și chiar să ne mântuim... e ca la munte, poți să mergi până în vârf cu un efort mai mare, și să te bucuri de peisajul total, sau la un moment dat să zici: eu mă opresc aici, mergeți voi, mie îmi ajunge, și chiar să fii fericit cu peisajul de acolo, care poate fi foarte frumos...
[cumva e înfricoșător pentru noi nu neapărat că la Judecată o să ne vedem păcatele pe care nu le știam sau ne-am făcut că nu le știm, și o să dăm seama pentru ele, cât mai mult faptul că o să vedem cam unde am fi putut ajunge și unde ne-am oprit noi, la ce am dat cu piciorul... ]
Și chiar așa, să ne dăm seama că nimic suntem noi și că atârnăm total de mila Lui, și numai El ne poate scoate chiar și din situațiile astea limită.
Așadar, o putem alege noi crucea, ori una mai ușoară ori una mai grea, asumându-ne riscul că poate nu o să reușim NU SĂ NU O DUCEM PÂNĂ LA CAPĂT, căci asta sigur nu putem noi, oricât de ușoară ar fi, ci nu o să reușim să atârnăm de El până la final.... [nu știu dacă are legătură aici, dar un părinte mi-a zis odată că e mândrie să zici: eu îmi aleg crucea mai grea, de exemplu: mă căsătoresc pentru că mi se pare mai greu, pentru că cealaltă ar fi mai ușoară și eu vreau mai greu... și cred că e mândrie,ca până la urmă noi nu avem cum să cântărim ce e mai greu, în primul rând, plus că măcar ce e mai simplu să facem bine... dar nici asta nu știm, poate fi o capcană să ni se pară mai ușor și de fapt după ce ne înhămăm să ni se pară foarte greu.... deci ce alegi, alegi, și ai nădejde în Domnul că El te poarta în brate cu cruce cu tot... oricum ar fi e un risc de care nu putem scăpa, dar are și riscul frumusețile lui până la urmă, decât monotonia (o fi ăsta "a fi căldicel" din Apocalipsa??) unui trai bun, asigurat... în fapt nici nu există așa ceva, oriunde e un risc, dacă nu ne ținem mâna la ochi, că ne e frică... sigur că ne e frică... :)]
Crucea cred că o iau [eu!] atunci când accept faptele zilnice, poate banale uneori, tot ce mi se întâmplă, dându-I Lui, arătându-I Lui tot, și bune și rele, arătându-mă pe mine Lui așa cum sunt, primind tot ce mi se întâmplă, știind că El ȘTIE despre asta și E ACOLO DE FAȚĂ în ORICE MOMENT!!!
De asta i-a zis Sfântului Siluan să țină mintea în iad și să nu deznădăjduiască, pentru că în noi e iad fără El, dar El vine și în acest iad ca să ne scoată, deci știind că suntem găunoși [:)] să ne bucurăm că El a venit pentru noi, că dacă ne enervăm că suntem răi, păcătoși etc. e mândrie...
Nu știu dacă sunt răspunsuri valabile ortodox vorbind, poate că e și ceva greșit acolo, nu știu. Acolo că alegem noi crucea, că parcă mi se bat cap în cap ideile, că ori alegem noi și ne putem opri la un moment dat, ori... mi se învârt în cap... :))
Nu e așa important probabil.... a ieșit "filosofu'" un pic la iveală, dar se culcă la loc :)
Săru' mâna,
i.mic