Dragă măicuţă Siluana...
Când vă pronunţ numele mă gândesc la un lucru deosebit! Pe de-o parte la dumneavoastră şi pe de altă parte la Sfântul Siluan!
Cred că această sesiune încheie şirul sesiunilor mele! Daaa! Încheie o parte din omul vechi! Iată ce i-aţi spus lui Călin: „Acum, despre durerea născătoare de bucurie: Când vei înainta pe Cale destul încât să nu mai suferi din patimă, din co-dependenţă ca fel bolnav de a răspunde la durere, când vei fi învăţat îndeajuns pocăinţa încât să nu te mai poţi lipsi de ea, această durere va deveni, sau o vei resimţi în inimă. Ea este deja şi vei fi şi mai conştient de ea, acea străpungere a inimii, acea inimă înfrântă şi smerită prin care ne umplem, ne plinim de mila lui Dumnezeu pentru noi şi ne cutremurăm de cât de mare e iubirea Lui pentru noi!”
Şi eu, Măicuţă, simt această durere, o simt... Şi eu, vai de mine, voiam să scap de ea... Mă bucur că Domnul mi-a dat-o... vă mulţumesc şi pentru răspunsul dumneavoastră dat lui Călin... Acum am înţeles de ce Domnul a umplut sufletul meu de milă... de multă milă... faţă de ceilalţi... acum înţeleg... până acum nu am înţeles acest strigăt al inimii care era însăşi străpungerea ei...
Dar eu vă întreb: nu-i aşa că această străpungere, adică durerea inimii, nu e neapărat însoţită de lacrimi? E doar o durere... dar sunt sigur că e spre binele meu! Dacă aţi putea să îmi mai ziceţi despre aceasta ca să ştiu cum să mă raportez la dânsa...
Vă rog, Măicuţă!
Doamne ajută!
Iertaţi-mă şi Dumnezeu să vă ierte!
Vă îmbrăţişez în haina nouă a inimii mele...
Domnul să binecuvânteze pre cei ce m-au rănit!
I. D.
Dragul meu Copil drag,
Mai întâi, să nu consideri ca ai terminat Seminarul. Această sesiune a opta e nevoie s-o faci multă vreme, iar liturghia lăuntrică toată viaţa, pentru a oferi mereu lui Dumnezeu orice durere, orice bucurie, orice simţire, ca El să le prefacă în loc de întâlnire şi împreună-lucrare cu harul Său. Altfel, şi „binele” devine rău prin contaminare cu duhurile lumii şi ale întunericului. Nu există bine în afara lui Dumnezeu.
Apoi, despre durere:
Nu, nu e neapărat nevoie să fie însoţită de lacrimi, dar să fie însoţită de mângâiere, de simţirea milostivirii Lui. Dacă nu apare această mângâiere sau bucurie calmă şi dulce, durerea poate fi încă glasul unei suferinţe pe care încă nu am conştientizat-o, nu am iertat-o dacă ne-a fost pricinuită de cineva, sau nu am cerut iertare dacă am pricinuit-o noi cumva. Şi pe aceasta o oferim lui Dumnezeu că numai El cunoaşte adâncul inimii noastre şi să facă El ce crede de cuviinţă cu ea. În felul acesta devenim, încet, încet, martorul Lui în noi înşine! Şi aşa vom fi mereu cu El şi vom putea să facem mereu voia Lui. Iar de vom greşi şi vom cădea, nu vom deznădăjdui, ci iarăşi ne vom ridica şi-L vom chema în viaţa noastră de fiecare clipă. Important, Băiatul meu drag, este nu ce ni se întâmplă, ci dacă avem grijă să fim cu El, să fie cu noi la chemarea noastră şi să fim conştienţi de prezenţa Sa!
Mulţumesc mult că te gândeşti la Sfântul Siluan când te gândeşti la mine! Te rog să-l rogi şi tu să se roage şi pentru mine păcătoasa!
Cu dragoste multă şi respect,
Maica Siluana