Doamne ajută, Măicuță!
Vă spun câteva din gândurile mele, ce mi-a mai dat Domnul să înțeleg.
Am înțeles de ce nu e bine să fiu cu cineva acum; mă rugam acum câteva zile, cu dor, la Maica Domnului, și am înțeles că o doream cu o posesivitate negativă, nu știu cum să vă explic, cum să teoretizez ce am simțit. Nu eram liberă nici chiar în rugăciunea către Maica Domnului, nici dorind-o pe ea, darămite să mai doresc un bărbat. E clar că nu e de mine asta acum, până nu mă vindec.
Preiau o idee de pe blogul lui Călin:
„Mizeria celui călcat în picioare este că știe în adâncul sufletului că acela ce-l calcă în picioare se nimicește pe sine făcând asta. Astfel, voind să-l vadă pedepsit, se sacrifică, se sinucide, antrenând în sinuciderea lui și moartea asupritorului. El nu iese din starea de a fi călcat în picioare pentru că riscă astfel să-i acorde șansa de a se salva celui care-l calcă în picioare.”
Dumnezeule, ce blestem! Ce chin înăuntrul meu! Mi se potrivește foarte bine, din păcate. Ce minune, totuși, că am aflat și de această ispită a vrăjmașului, tocmai la țanc, aș zice, căci eram pe marginea unei prăpăstii, gata să trag pe cineva după mine.
Se va termina vreodată lupta asta, a vindecării de codependență?
Îi mulțumesc lui Dumnezeu și Îi dau slavă pentru libertatea mea. Vă bat la cap cu asta, dar nu încetez să mă minunez de acest dar, care chiar face viața într-o bucurie veșnică de a trăi pe pământ. Încet, încet mi-au mai dispărut din fixuri, de genul uitatul la ceas la o anumită oră, sau să încerc să explic nu știu ce semne, cum îmi toarnă mie imaginația. De aceea, cu ceea ce simt acum, parcă plutesc. Apropo de deconectare emoțională, eu și când primesc un dar lumesc, o carte sau o ciocolată, îmi trebuie câteva zile să-mi revin din uimire. Parcă aș fi o oală pusă la fiert, căreia îi trebuie câteva zile de fierbere ca să iasă mâncarea bună. Mi-e și ciudă pe mine că sunt așa traumatizată, mai ales pentru că nu conștientizez asta mai adânc. Adică aș dori să ajung în adâncul adâncului, să-mi asum tot ce e acolo, nu bucățele.
Dar tot despre mine am învățat recent că sunt prea mică la inimă și suflet ca să mă luminez mai tare, tocmai din cauza întunericului din mine, acea parte care blamează tot din jur. Așa că am răbdare, pas cu pas, un drum lin spre vindecare.
Citeam zilele trecute o mustrare a părintelui Arsenie Boca către un fiu duhovnicesc, și am simțit-o ca și cum mi-ar fi dat-o mie. M-am simțit foarte rău, pentru că nu aveam loc de odihnă, și Însuși Dumnezeu, El unde să-Și mai plece capul, unde să se odihnească în mine, când eu nu găsesc odihnă în mine?
Sunt pătimașă tare, acea patimă care vine din lipsa de iubire, exact cum ați zis dumneavoastră pe blogul lui Călin:
„Sunt conștientă că demersul tău are și riscurile lui, dintre care, cel mai periculos mi se pare acela ca multe suflete rănite să intre aici căutând iubirea de care n-au avut parte, și nu vindecarea. Primul pas pe care-l face un codependent către celălalt este agățarea, îndrăgostirea, proiectarea foamei de iubire pe cineva la fel de rănit ca el… Și, de aici, tot lanțul de exagerări, dezamăgiri și suferințe atât de cunoscute. Iată de ce vă rog, pe toți cei care veți intra aici, să căutați doar vindecarea. Onestitatea și responsabilitatea vă vor ajuta și Domnul vă va conduce pe Cale până ce veți deveni liberi și sănătoși în Bucuria Lui! Binecuvântează, Doamne, și pe cei ce vor intra aici, ca să nu caute altceva decât vindecarea de care au nevoie!”
Acest îndemn și povață a dumneavoastră mi se potrivesc perfect. Zilele trecute v-am trimis un mesaj în care vă ziceam că mă simt ca un gândăcel gata să fie prins cu acul, și care nu știe ce să facă, cum să scape. Scăpatul meu, așa zisul scăpat, e fuga, agățarea de cineva care să-mi aline durerile sufletești. Mulțumesc lui Dumnezeu, nu sunt pierdută. Pe cât de mare e nevoia asta în mine de a fugi în brațele cuiva, unde să mă ascund, pe atât e de mare nevoia mea de libertate și bucuria de a regăsi această libertate. Domnul triumfă în mine, în ciuda capcanelor diavolului.
Mă bucur de clipa de acum, e cel mai mare dar!
Slavă lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos să ne acopere cu aripile Sale de viclenia din noi!
Vă iubesc!
A.