Dragă măicuţă,
Vă scriu purtând în suflet cele mai sincere gânduri. Am o prietenă şi ne înţelegem foarte bine. Amândoi dorim ca la terminarea facultăţii, şi cu ajutorul lui Dumnezeu, să ne căsătorim. Problema e că odată cu trecerea timpului dragostea noastră a atins şi un nivel fizic. Nu am ajuns până la a face dragoste. Ea e mai credincioasă decât mine, motiv pentru care şi principiile ei sunt diferite. Totuşi, o iubesc enorm, şi din acest motiv voi accepta ca să ne păstrăm amândoi curăţia până la căsătorie. Acest lucru nu mă împiedică însă de a nu mai simţi dorinţa, uneori fierbinte, de a mă culca cu ea. Vreau să înţeleg de ce este rău să ai relaţii trupeşti până la căsătorie? Cu ce-L jignesc eu pe Dumnezeu dacă doresc dragostea trupească înainte de termen? Ce e aşa de rău? Eu îmi iubesc sincer prietena şi nu am nici un motiv de a-i răpi onoarea. Departe de mine gândul acesta. Am căutat răspunsuri prin cărţi. Am ascultat predici. Nimic nu poate umple golul din inima mea atunci când simt că trupul meu a ajuns la limită. Şi ştiţi care e paradoxul? Chiar dacă nu pot avea relaţii sexuale cu fata pe care o iubesc atât de mult, recurg la masturbare. Să fiu sincer cu dumneavoastră, înainte de a o cunoaşte pe ea mă masturbam de plăcere. Acum îmi e silă când fac acest lucru, dar îl fac pentru că simt că se acumulează multă tensiune sexuală. Deci şi aşa e rău.
Mă aflu între ciocan şi nicovală, între două păcate, dar din care doar unul îmi provoacă repulsie. Ce să fac? Am nevoie de un sfat... de orice.... de rugăciune... am nevoie de o temelie lăuntrică pe care să-mi consolidez abstinenţa. Vreau să dau un sens abstinenţei mele. Dacă-mi lipseşte sensul, tare mi-e teamă că voi cădea... şi voi cădea tare!
Ce să fac măicuţă? Cum să mă lupt când ştiu cât sunt de slab?
Dănuţ
Dragul meu Dănuţ
Vino puţin lângă mine, stai jos, şi priveşte-mă! Plâng, vezi?
Plâng de durere, dar şi de bucurie.
Plâng de durere, pentru că mă gândesc la atâta tinereţe aruncată de colo-colo de valurile dorinţelor trupeşti, cu adevărat atât de greu de stăpânit când nu sunt ancorate, cum uluitor de profund spui, pe o temelie lăuntrică solidă.
Plâng de durere pentru durerea şi dezgustul pe care le trăieşti ori de câte ori plăteşti tribut acelei forţe sălbatice care te chinuie. Oare, pe ea, pe această forţă a făcut-o Dumnezeu? Nu, acea forţă teribilă, acea tensiune, este provocată de pofta căzută, de provocarea organismului tău la o dorinţă pe care nu ţi-o poţi împlini. Dacă ai putea trăi dorinţa sexuală la intensitatea ei firească, chiar şi în firea căzută, ai putea s-o asculţi, s-o contempli, să te minunezi de muzicalitatea ei şi s-o canalizezi spre alte domenii ale sufletului! Dar, dacă o aţâţi cu atingeri, priviri şi gânduri, deja ea nu mai este curată, nu mai este cântec al sângelui doritor de nuntă, ci devine fierbere şi răscolire a firii, anihilându-i dimensiunea personală pentru a o arunca în abdicare şi "eliberare" prin descărcare impersonală şi "dobitocească".
De ce-ţi făcea plăcere înainte ceea ce acum te dezgustă? Pentru că înainte nu iubeai, nu ştiai ce este iubirea. Acum, iubind, mai importantă decât această presiune biologică (dobitocească) inflamată de cel viclean care urăşte împăratul din tine, a devenit iubita ta! Ea, această minune vie, această persoană tainică din faţa ta, şi nu nişte principii ale ei, te opresc, om drag, să deschizi poarta nunţii ca un fur!
Da, atunci nu iubeai şi credeai că Dumnezeu ţi-a dăruit acest organ (sau că l-ai moştenit de la un maimuţoi) doar ca să-l chinui să-ţi ofere plăcere, uitând că e sfinţit prin Botez şi uns cu Duhul Sfânt prin Mirungere, uitând că Hristos e în tine întreg, inclusiv acolo, şi că e batjocorit împreună cu tine de ce face păcatul cu acest dar al Lui.
Aici nu e vorba de actul sexual, omul lui Dumnezeu, ci de modul în care-l trăieşti. Nu e vorba de un termen în acest "înainte" şi "după", ci despre o altă realitate. Taina Nunţii vă transformă pe voi doi într-un singur trup, unindu-vă în Trupul lui Hristos, nu în actul sexual. E o transformarea sacramentală, ca cea din Taina Euharistiei, în care pâinea şi vinul se transformă în Trupul şi Sângele Domnului. Tu te transformi în bărbatul iubitei tale şi ea în femeia ta, devenind Bărbatul şi Femeia de la începutul lumii, răscumpăraţi şi iarăşi ridicaţi la demnitatea de împăraţi ai creaţiei prin jertfa lui Hristos, aduşi la existenţă ca să vă iubiţi şi să vă veseliţi unul de celălalt ca nişte împăraţi şi nu ca nişte apucaţi de pofte care vin şi pleacă. Acum tu eşti prinţul şi ea e prinţesa ta! Acum, guşti foamea de a te dărui, de a ieşi din limitele strâmte ale propriei fiinţe ca să te dăruieşti ei aşa cum Se dăruieşte Hristos Bisericii şi nu doar să "faci dragoste", să ai "relaţii sexuale" sau să "te culci cu ea".
Da, plâng văzând cum vă puteţi înşela şi răni şi ucide unii pe alţii, din "iubire", încercând să umpleţi "golul acela din inimă" (pe care, cum iarăşi dumnezeieşte de profund spui, "nimic nu-l poate umple") cu acte sexuale! Deschide ochii, Dănuţ, şi urechile, şi vezi şi ascultă plânsul şi durerea celor care au făcut ce râvneşti tu acum şi au ajuns să-şi ucidă iubirea. După una sau două sau mai multe "acte sexuale" au constatat, au simţit, că "s-au înşelat", că de fapt celălalt nu e chiar aşa cum părea, că e chiar dimpotrivă... Şi nu le pasă de pruncii care mor cu pilule contraceptive sau prin avort, sau se mint că nu le pasă şi încearcă să-şi anestezieze durerea cu fel de fel de surogate.. Sau "iubesc" alta, sau altul! Şi, ştii, Dănuţ, pentru mulţi, actul dragostei trupeşti a devenit la fel de dezgustător ca şi masturbarea, dar la fel de "necesar"...
Dănuţ, Dănuţ! Golul din inima ta e locul lui Dumnezeu-Iubire Care vrea să fii dumnezeu şi să iubeşti ca Dumnezeu! Îndrăzneşte! Arată-i Lui neputinţa ta şi fă din tot gândul tău un cuvânt către El şi fă ce te învaţă şi ce-ţi porunceşte şi vei avea temelie lăuntrică pe care să-ţi zideşti viaţa şi bucuria de a fi! Şi cuminţenia ta va avea sens şi nu va mai fi abstinenţă, ci iubire!
Eşti slab? Atunci eşti tare, cum spune Sfântul Apostol Pavel! Numai când ne simţim slăbiciunea vieţii fără El aflăm Calea de a fi cu El, în El, chemându-L mereu şi fiind cu El şi în El după rânduiala Lui. Restul e minciună şi durere şi moarte! Fără El, şi de te vei căsători, te vei "sătura" repede de femeia ta şi o vei înşela cu altele, sau te vei "întări" privind filme cu bulină roşie sau înghiţind cine ştie ce pilule, detestându-te şi detestând-o în ascuns, şi vei muri fără să cunoşti minunea care eşti chemat să fii!
Du-te, Dănuţ, şi săruta mâna iubitei tale şi celor care au crescut-o aşa şi mulţumeşte-i că-ţi este ajutor pe măsură dumnezeiască. Ea, acum, te cheamă la demnitatea ta de împărat!
Du-te, apoi, şi fă ce te învaţă Biserica lui Hristos, Biserica ta mamă! Este acolo, în "pretenţiile" ei, cum spun unii, în Poruncile ei sfinte şi în Tainele ei dumnezeieşti, o Putere pe care, din păcate, de multe ori, nici slujitorii ei n-o cunosc pe propria "piele"... Dar îi sunt credincioşi şi te cheamă să vii şi să vezi! Să vezi tu, în propria ta viaţă. Îndrăzneşte!
Şi, cum spuneam, dragul meu Dănuţ, plâng şi de bucurie. Sunt în mesajul tău atâtea mărturii de frumuseţe sufletească, de vitejie, de bărbăţie adevărată, de smerenie şi onestitate, de iubire şi de sete de absolut! Şi sunt atât de bucuroasă că strigi după ajutor înainte de cădere!
Nu, nu vei cădea! Domnul a auzit strigarea ta şi El îţi va răspunde! El te va învăţa toate! Caută un părinte duhovnic şi el te va îndruma pe Cale. Acum ştii!
Te îmbrăţişez cu drag şi cu recunoştinţă şi aştept să-mi povesteşti despre biruinţa ta ca să ne bucurăm împreună!
M. Siluana