Oare de ce mă doare întrebarea ta mai mult decât durerea ta care răzbate prin ea? De obicei, ce ajunge la mine printr-o întrebare este durerea celui care îmi scrie, sau nedumerirea lui, sau provocarea pe care mi-o aruncă! Foarte rar mi se întâmplă să mă opresc la expresia mesajului. Acum însă e cu totul altfel: peste durerea ta de copil cuminte care suferă, poate, că e vitregit de plăcerile pe care-şi închipuie că le-ar avea dacă şi-ar putea "permite deliciile" interzise, şi pe care le compară cu plăceri (ne)vinovate deja cunoscute, dar sancţionate de mustrări de conştiinţă, mai e o durere. E cu adevărat, o durere peste durerea ta reală. E ca un bolovan, ca pe o povară căzută peste tine şi năvălită acum şi peste mine. E întunericul acestei lumi încuibat în fiecare cuvânt pe care-l foloseşti pentru a-ţi exprima durerea.
În primul rând e vorba de acest "se" cu care îţi începi mesajul. Da, e o lume în care lucrurile se sparg, se strică, se întâmplă şi nu e nimeni vinovat sau responsabil pentru asta. Îmi dau seama că nu e opţiunea ta, ci o "moştenire", o adoptare a felului în care se vorbeşte...
Apoi expresia "mai merită" este şi ea o dovadă dureroasă a precarităţii valorilor noastre care uneori au preţ, alteori nu, pentru că nu "se mai poartă" sau "a trecut sezonul" şi stocul rămas, se dă cu "preţ redus", la "mâna a doua" (în limba engleză)...
Iată cum, tu însăţi te întrebi dacă n-ar fi cazul să renunţi la preţul tău (pe care nici măcar nu-l cunoşti, pentru că-l cauţi pe piaţa "zilei de azi"). Da, copil iubit, pe tine te dispreţuieşti punându-ţi la îndoială fecioria, pentru că fecioria nu este o stare anatomico-fiziologică, ci eşti chiar tu. Tu eşti Adina fecioara. Tu, fecioară eşti Adina şi vei fi Adina şi dacă nu-ţi vei mai ţine fecioria, dar vei fi rănită în fiinţa ta şi asta nu neapărat pentru că ţi-ai pierdut fecioria, adică integritatea, ci pentru că n-ai mai vrut "s-o ţii" pentru că nu "se merita" şi pentru că ai evaluat-o la preţul pieţii din "ziua de azi"!
Ştii, Adina mea, când o fată îmi scrie despre durerea ei de a nu fi iubită, de a nu putea iubi, de a fi iubit şi a fi fost dezamăgită, rănită, părăsită, umilită, înţeleg altfel durerea şi Domnul îmi deschide inima ca să mângâi acea durere pentru că El înţelege tot şi poate vindeca orice durere când omul se întoarce la El. Înţelegi, fetiţa mea? Una e să-ţi pierzi fecioria "din dragoste", fie ea naivă sau pătimaşă, şi alta e să n-o mai ţii pentru că nu se mai merită!
Te rog, om drag, te rog, fetiţa mea, ai grijă de tine şi vindecă-ţi sufleţelul înainte de a-l ucide fără să ştii de ce!
Te îmbrăţişez cu durere, cu dragoste şi cu nădejde în Domnul,
M. Siluana
Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului
Draga mea Adina
Oare de ce mă doare întrebarea ta mai mult decât durerea ta care răzbate prin ea? De obicei, ce ajunge la mine printr-o întrebare este durerea celui care îmi scrie, sau nedumerirea lui, sau provocarea pe care mi-o aruncă! Foarte rar mi se întâmplă să mă opresc la expresia mesajului. Acum însă e cu totul altfel: peste durerea ta de copil cuminte care suferă, poate, că e vitregit de plăcerile pe care-şi închipuie că le-ar avea dacă şi-ar putea "permite deliciile" interzise, şi pe care le compară cu plăceri (ne)vinovate deja cunoscute, dar sancţionate de mustrări de conştiinţă, mai e o durere. E cu adevărat, o durere peste durerea ta reală. E ca un bolovan, ca pe o povară căzută peste tine şi năvălită acum şi peste mine. E întunericul acestei lumi încuibat în fiecare cuvânt pe care-l foloseşti pentru a-ţi exprima durerea.
În primul rând e vorba de acest "se" cu care îţi începi mesajul. Da, e o lume în care lucrurile se sparg, se strică, se întâmplă şi nu e nimeni vinovat sau responsabil pentru asta. Îmi dau seama că nu e opţiunea ta, ci o "moştenire", o adoptare a felului în care se vorbeşte...
Apoi expresia "mai merită" este şi ea o dovadă dureroasă a precarităţii valorilor noastre care uneori au preţ, alteori nu, pentru că nu "se mai poartă" sau "a trecut sezonul" şi stocul rămas, se dă cu "preţ redus", la "mâna a doua" (în limba engleză)...
Iată cum, tu însăţi te întrebi dacă n-ar fi cazul să renunţi la preţul tău (pe care nici măcar nu-l cunoşti, pentru că-l cauţi pe piaţa "zilei de azi"). Da, copil iubit, pe tine te dispreţuieşti punându-ţi la îndoială fecioria, pentru că fecioria nu este o stare anatomico-fiziologică, ci eşti chiar tu. Tu eşti Adina fecioara. Tu, fecioară eşti Adina şi vei fi Adina şi dacă nu-ţi vei mai ţine fecioria, dar vei fi rănită în fiinţa ta şi asta nu neapărat pentru că ţi-ai pierdut fecioria, adică integritatea, ci pentru că n-ai mai vrut "s-o ţii" pentru că nu "se merita" şi pentru că ai evaluat-o la preţul pieţii din "ziua de azi"!
Ştii, Adina mea, când o fată îmi scrie despre durerea ei de a nu fi iubită, de a nu putea iubi, de a fi iubit şi a fi fost dezamăgită, rănită, părăsită, umilită, înţeleg altfel durerea şi Domnul îmi deschide inima ca să mângâi acea durere pentru că El înţelege tot şi poate vindeca orice durere când omul se întoarce la El. Înţelegi, fetiţa mea? Una e să-ţi pierzi fecioria "din dragoste", fie ea naivă sau pătimaşă, şi alta e să n-o mai ţii pentru că nu se mai merită!
Te rog, om drag, te rog, fetiţa mea, ai grijă de tine şi vindecă-ţi sufleţelul înainte de a-l ucide fără să ştii de ce!
Te îmbrăţişez cu durere, cu dragoste şi cu nădejde în Domnul,
M. Siluana