Săptămâna aceasta am mai înțeles un nou lucru uluitor de frumos în simplitatea lui: pot fi, și bine este a fi, binecuvântate și relațiile dintre oameni și nu doar persoanele ca atare! Așadar, am ajuns de la taina persoanei, la taina relației dintre persoane! Nu sunt absolut sigură de afirmația mea, dar prin binecuvântare, relațiile noastre se personalizează, se sfințesc, adâncindu-se în Domnul! Și devin astfel relații mântuitoare! Deseori se întâmplă să-i tratăm pe ceilalți ca pe niște „jucării de colecție” personală! Iar binecuvântarea vine să pună lucrurile în firescul lor rânduit de Dumnezeu!
Verona
Te îmbrățișez, Verona mea dragă!
Da, da, copil drag, te apropii de marea taină a omului, aceea de a fi, după chipul lui Dumnezeu, persoană. Omul a fost făcut de Dumnezeu după chipul Său și Dumnezeu este Sfânta Treime, Dumnezeu Unul în Trei Persoane.
A fi persoană înseamnă să fii una cu celelalte persoane ale firii tale cea una, în deplină comuniune cu Dumnezeu. Pentru noi, cei ce cunoaștem din experiență numai existența individuală, firea pare și e simțită ca fiind sfâșiată în porții inegale de care ne „ținem cu dinții” și pentru care ne luptăm fără milă și fără scrupule cu oricine ne amenință „confortul” psihologic din ea, adică rația de plăcere care să ne dea o motivație pentru a fi, în ciuda suferinței care ne strivește. Ca să trecem de la existența individuală, la cea personală, ca să trecem de la a fi persoană în potență, la cea în act, avem nevoie să ne naștem din nou, din Duh și Adevăr, (ceea ce am și făcut în Botez și Mirungere) și să ne hrănim cu Dumnezeu ca să creștem în El până la vârsta omului desăvârșit, a Omului Hristos!
Împlinind poruncile, acum pe cea a iertării și binecuvântării, facem primii pași dincolo de granițele individuale și descoperim cu uimire că relațiile dintre noi suntem chiar noi și că alegând noi să ne schimbăm, să ne vindecăm, ni se vindecă și relațiile. Apoi urmează descoperirea că viața celuilalt este viața mea! Și că a cere binecuvântarea lui înseamnă a cere și a primi binecuvântarea vieții mele!
Și încă multe, multe, multe vom mai trăi simțind pe „pielea noastră” cât de adevărat este ce ne învață și ne oferă Dumnezeu în Sfânta Lui Biserică!
Mulțumesc, om drag, și te aștept mereu cu încredere,
Maica Siluana