Dar toate născute din, iartă-mă, necredință!
Nu crezi că Dumnezeu este Iubire și că S-a făcut Om ca să ne ierte și să ne dea puterea să ne iertăm ca să putem să ne iubim: pe noi înșine și unii pe alții!
Nu putem iubi pe nimeni dacă nu ne iubim pe noi și nu putem să ne iubim pe noi:
- dacă nu credem că Dumnezeu ne-a creat din iubire și că ne iubește până la sfârșit
- dacă ne centrăm pe noi, fie admirativ, fie acuzator, pretinzând că suntem gata sau că ce mai e de făcut facem noi
- dacă nu ne lepădăm de noi înșine, adică de privirea invidioasă, comparativă, acuzatoare strecurată în noi de dezbinătorul – diavol
- dacă nu-L primim pe Dumnezeu făcut Om pentru noi, în noi și nu credem în lucrarea Duhului Sfânt, în Numele Lui, cu noi, în Biserica Lui
- dacă, apoi, nu vedem cu privirea Lui iubitoare și răbdătoare, Singurul Care știe adevărul, fiind Adevărul
- dacă tânjim după slava de la oameni și nu căutăm mai întâi Împărăția Lui ca să putem primi și trăi darurile Sale...
Iată de ce spun că sesiunea opt e începutul unui drum lung, strâmt, greu, dar minunat!
Abia după ce gustăm puțin, cu bruma de credință rațională pe care o avem, lucrarea lui Dumnezeu cu noi și în noi, putem cere lui Dumnezeu credința cea adevărată. Apoi, credința naște cunoașterea și cunoașterea face posibilă trăirea, experiența pe viu a celor cunoscute prin credință. Invers decât am învățat și făcut noi!
Acum, Copila mea, e vremea credinței și a credincioșiei. Să ne silim să fim credincioși peste „puținul pe care l-am primit” (aici intră și ce ai dobândit de la părinți, de la școală, de la facultăți și mastere, din lecturi și schimb de experiențe...) ca apoi, după ce vom intra statornic în bucuria Domnului, să putem duce multul pe care dorește Domnul să ni-l dea!
Nu e ușor, mai ales pentru cei deștepți, învățați, formați și chiar desăvârșiți în înțelepciunea acestei lumi. Nu e vorba de sensul peiorativ la înțelepciunii, ci de cel adlitteram: acea forțare a minții umane de a a obține binele și cele bune prin știința și priceperea sa. Un Părinte spunea că toate cuceririle și realizările științei și tehnicii omenești sunt icoane ale celor pe care le-am pierdut lepădându-ne de deșteptarea și creșterea duhovnicească, adică în și cu Duhul Sfânt. N-am fi avut nevoie de vapoare ca să mergem pe apă, de exemplu!
Dar Domnul, când ne-a spus: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea”, ne-a oferit nu doar informația necesară pentru a ne împlini dorul de depășire a lumii create, ci și puterea și învățătura directă și practică necesare.
Așadar, să îndrăznim să cerem, să învățăm, să păstrăm și să folosim această Putere!
Cu drag, rugăciune și încredere,
Maica Siluana