Doamne ajută! Maică aş vrea să vă pun câteva întrebări: sunt legate de tema fecioriei şi a curăţiei.
Există vreo deosebire între feciorie şi curăţie? Ce este curăţia? Ce este fecioria? Care este importanţa fecioriei? Mântuirea ne este asigurată de feciorie sau de curăţie? Care sunt duşmanii curăţiei? Cum putem lupta noi creştinii împotriva acestor duşmani? Vă mulţumesc pentru răbdarea şi timpul dumneavoastră pe care mi l-aţi acordat. Vă rămân recunoscătoare. Domnul şi Dumnezeul nostru să fie cu noi cu toţi în veci. Amin. (sperând că toţi ne gândim ca să ne întâlnim în cealaltă viaţă pe Cale). Doamne ajută!
S.
Draga mea S
Fecioria , sophrosine în greacă, înseamnă integritate. Curăţia, înseamnă lipsa oricărei murdării dintr-un loc, un vas, o suprafaţă. Aşadar, a fi fecior sau fecioară, înseamnă a fi întreg, integru, trupeşte şi sufleteşte, păstrând nealterate peceţile integrităţii puse de Dumnezeu prin creaţie în trupul şi în sufletul nostru. Un trup feciorelnic, nu are relaţii sexuale de nici un fel cu nimeni! Un suflet fecioresc, nu-şi imaginează relaţii sexuale cu nimeni în nici un fel! În felul acesta se şi explică Plânsul Sfântului care spunea "Vai mie, că nici femeie nu am cunoscut, şi nici fecior nu sunt"! Uneori, fecioria trupului poate ascunde dincolo de ea păcate mai mari şi mai urâte decât cele fireşti! Relaţia sexuală conform firii, dintre bărbat şi femeie e păcatul de curvie, în sensul că e trăit actul fără binecuvântarea lui Dumnezeu, doar pentru plăcerea trupească şi desfătarea sufletească pe care o aduce. Actele şi gesturile care procură plăcere sexuală în trup fără actul firesc, sunt păcate împotriva firii şi strică fecioria mai profund decât actul firesc. Ele aduc în plus necurăţie.
Actul sexual conform firii, nu e necurat! El e firesc şi nevinovat în sine, că şi la animale, şi minunat dacă e trăit ca dragoste. Doar că la om el se cere făcut cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi a comunităţii! De la venirea Mântuitorului, s-a sfinţit prin Taina Cununiei. Celelalte sunt toate necurate.
Din păcate, chiar şi actul firesc, chiar şi cel sfinţit, e greu de ţinut în curăţie din cauza sugestiilor demonice şi a căderii omului care caută plăcerea în sine, fără dragoste şi fără Dumnezeu!
Apoi, curăţia se referă şi la minte şi la inimă. Orice gând rău e necurat pentru mintea omului, pentru că e născut de, sau e însoţit cu duhurile demonice. Inima are în ea multe necuraţii: păcate ascunse, neştiute chiar, resentimente, neiertare, ură, invidie, lăcomie, mânie şi toate celelalte patimi aflate acolo în ascuns. Încet, încet, cu ajutorul harului, ducem războiul duhovnicesc al ascezei şi ne curăţim gândul şi inima! Fiecare are importanţa ei pentru mântuire, şi fiecare are contribuţia ei la dimensiunea Bucuriei sfinte!
Cu drag şi încredere,
M. Siluana